05 Apr2023

Comunicat CAR cu privire la accesul motorizat în fondul forestier si arii naturale protejate.

Marius F.
Comunicat CAR cu privire la accesul motorizat în fondul forestier si arii naturale protejate.

România este practic singura țara europeana în care astfel de activitați motorizate in natura sunt tolerate, deși este știut ca sunt ilegale si distructive. 
Adesea întâlnim pe acești "cavalerii esapamentului", dovedindu-și curajul și indemanarea la slalom printre turiști, familii si copii pe potecile turistice marcate.

Vechea problemă a accesului motorizat în ariile naturale protejate și în fondul forestier, activități interzise prin lege, revine în atenția publicului după ce în weekendul care a trecut, într-o pădure din jud. Brașov, un grup de motocicliști care “arau” liniștiți în pădure au dat peste bârlogul unui urs. Animalul a reacționat în consecință și l-a atacat pe cel mai apropiat dintre motociclisti.

Din fericire acesta a scăpat nevătămat după ce ai săi colegi au ambalat puternic motoarele, speriind ursul cu gălăgia produsă. 

E lesne de înțeles că acest flagel al intrării cu vehicule motorizate de orice fel, pentru propria distractie lipsita de bun simt, în toate ariile naturale protejate și în fondul forestier este tot mai des întâlnit. Toate acestea vin după doar câteva săptămâni de la avalanșa din munții Maramureșului, declanșată de un grup de cetățeni polonezi care “arau” nestingheriți versanții din parcul natural.

De asemenea, pasionații de drumeție pe potecile munților împărtășesc tot mai des întâlniri cu astfel de grupuri care au ca distracție principală turarea motoarelor în cele mai sălbatice locuri din Carpații românești. Cu toate acestea autoritățile nu reușesc să diminueze fenomenul.

Datorită ignorării legislației si a bunului simț, turismul motorizat underground a devenit o afacere prospera care poate fi oprita doar prin interventia energică a autorităților.
Nu ezita sa suni la 112 atunci cand te întâlnesti cu enduristi, atv-isti sau alți motorizați pe potecile turistice !

Clubul Alpin Roman filiala Cluj

 

sursa foto, TVR 2.