Creasta Munților Vâlcan, MERINITO

Munții Vâlcan, împreună cu Mehedinții închid Meridionalii și Carpații Românești spre sud-vest. Aparțin grupei muntoase Retezat-Godeanu, fiind munții cel mai puțin vizați și umblați de către munțomani în această regiune. Este ca un frate uitat pentru care nu se găsesc hărți, iar marcajele turistice sunt inexistente în cea mai mare parte. Asta nu înseamnă că sunt munți mai puțin interesanți, dimpotrivă, vederile panoramice de pe culmile în care domină golul alpin sunt impresionante. Există o mare încărcătură istorică prin aceste locuri, pe culmi fiind prezente numeroase buncăre, tranșee și monumente care marchează evenimentele istorice petrecute. Majoritatea monumentelor au legătură cu luptele din Primul Război Mondial, o perioadă de timp crestele acestor munți reprezentând granița cu Imperiul Austro-Ungar. Defileul Jiului a fost amenajat cu drumuri și poduri devenind circulabil abia după perioada Primului Război Mondial, condiții în care poarta legendară de intrare în Ardeal prin acesta regiune era peste Pasul Vâlcan. Drumurile care trec prin Pasul Vâlcan sunt cunoscute de milenii, se găsesc referiri la „Drumul lui Traian” sau „Drumul Neamțului”. În Antichitate, trecătoarea din munţii Vâlcan la 1.621 m, care leagă Valea Jiului şi Ţara Haţegului de Oltenia ar fi fost folosită de o parte a legiunilor romane pentru a ajunge în inima Daciei, la Sarmizegetusa Regia. În anul 1600, Mihai Viteazu a traversat Pasul Vâlcan pentru a ajunge în Viena, iar potrivit legendei, în locul numit Poiana lui Mihai, voievodului i-ar fi murit calul din cauza efortului. În anul 1788, în timpul unei invazii, turcii au reuşit să pătrundă prin Pasul Vâlcan în Ţara Haţegului, unde au pustiit satele şi au luat prizonieri. Tranșee se pot zări pe mai toate culmile acestor munți, aici fiind locul pe unde în Primul Razboi Mondial, în urma declarației de război a României împotriva Austro-Ungariei, Armata Româna a trecut granița, urmată apoi de reîntregirea teritoriului românesc.

Parcurgerea integrală a crestei poate aduna în jur de 70 km cu diferența de nivel de circa 3700 m, care pot varia în funcție de traiectoria aleasă. Se pot ocoli și fenta o parte dintre vârfuri sau se pot parcurge unul după altul, în funcție de dispoziția drumețului. Sunt necesare 3-4 zile. Noi am parcurs în patru zile (cu corturile), în care intră și transferul cu mașina dus-intors din Cluj sau alte orașe mai îndepartate.

Sensul ales a fost de la est la vest, de la Gambrinus la Câmpușel, planificarea etapelor inițiale fiind făcute presupunând o vremea bună și o selecție de locuri de cort spectaculoase, cu vederi ample, șaua Drăgoiului, culmea Șigleului și culmea Nedeilor, lăsând o marjă de jumătate de zi pentru lucruri neprevăzute sau pentru a ne adapta la vremea turbulentă din această perioadă. Minivacanța dintre Ziua Copilului și Rusalii părea fereastra perfectă de zile libere pentru tura asta.

Interesul pentru tură a fost destul de mare, în jur de 30 de doritori anunțându-se înainte de plecarea spre Iscroni. Vremea se anunța proastă, dar nu suficient de proastă ca să amânăm tura, așa că ne adunăm la start 12 participanți mai puțin sensibili la condiții meteo. În această perioadă din an este imposibil să legi patru zile fără ploaie, să mai fie ele și libere... Aveam o mulțime de variante de back-up sau retragere, inclusiv un popas de o noapte pe la D-na Sanda, la Edelweiss Straja unde am fi prins ziua cu ceaunul de sarmale😊. Nu se arată sarmalele tura asta pentru că noi aveam o poftă grozavă de munte…

În prima zi ne întâlnim în parcarea de sub Gambinus, era în jur de ora 11:30. Pasagerii așteaptă acolo în timp ce șoferii transferă mașinile la Câmpușel și revin cu o singură mașină. Cei rămași au timp suficient să își cântărească și să își sigileze în saci de plastic lucrurile din bagaj. Pe vreme ploioasă, în ture mai lungi, este esențial ca la sfârșitul zilei să ai un loc călduț și uscat de odihnă pentru a continua cu voie bună ziua următoare. La 14:30 pornim de la Gambrinus spre primul obiectiv al zilei, culmea Cândețului, loc în care se deschide golul alpin al crestei Vâlcanului. Urcarea spre culmea Cândețului se poate face fie pe un drum forestier care șerpuiește pe lângă valea Cândețul până sub vârf, fie direct printr-o înșiruire de poieni înverzite. Planificarea track-ului o făcusem prin poieni, totuși datorită prognozei care ne dădea o ploaie în acea după-amiază alegem drumul pentru a nu ne uda complet bocancii prin eventuala iarbă udă de prin poieni încă din prima zi. Ajungem aproape de vârf. Vreme bună, nici vorbă de ploaie, eram prinși între fronturi, iar cu timpul stăteam excelent. Vf. Cândețul este stâncos și situat într-o pădure deasă de molid, trecerea făcându-se prin estul sau vestul acestuia. Alegem estul, în speranța de a găsi vederi faine spre Defileul Jiului și M-ții Parâng, zărim o potecă care părea umblată spre stâna din est. Partea estică este mai accidentată și mai spectaculoasă dar ceva mai anevoioasă și mai lungă. Facem pauza de masă pe țancuri spectaculoase cu vederi asupra Defileului Jiului, apoi urcăm în culme. Odată ieșiți în golul alpin mai mergem puțin și ajungem pe cel mai impunător vârf care domina începutul crestei Vâlcanului, Vf. Drăgoiu lângă care alegem șaua sudică din apropierea vârfului. Alegem o insulă faină înverzită între ienuperi, aveam vederi fantastice, la est parcă aruncam bățul peste Parâng, în timp ce la vest se zăreau zăpezile de pe Retezat. Montăm corturile la lumina zilei, apoi prospectăm căldarea vestică unde trebuia să găsim aproape două izvoare. Le găsim rapid cu tehnologia de azi având la bază hărțile din anii '70, colecția “Munții Noștri” cu autor Nae Popescu. Analizăm prognozele, eram optimiști și neplouați, “potopul” ce se anunța în ziua următoare părea să fie mai blând așa că ne setăm alarma la ora 5:00, la 7:00 startul în ziua următoare în graficul din planificarea inițială. Cei 8 km planificați în prima zi i-am lungit la 13 pe serpentinele forestierului plus ocolul prin est, diferența totală pozitivă cumulată fiind de 1200 m.

Pornim în ziua a doua cu gândul la Pasul Vâlcan situat în apropiere și la poiana cu narcise de lângă Vf. Straja. Ajungem rapid pe Vf. Tenia, apoi coborâm în Pasul Vâlcan. Aici ne despărțim de Valentin care se retrage în Vulcan după ce îi spun că putem aduna câte 1000 m diferență de nivel în fiecare zi dacă urcăm vârfurile. Admirăm monumentele și tranșeele din Pasul Vâlcan apoi continuăm. Pe măsură ce urcăm din adânca șauă a lui Loghin începeau să apară din ce în ce mai multe narcise. Era vremea narciselor, iar acestea se înmulțeau pe ce avansam până ce găsim versanți întregi albi și parfumați. Din păcate găsim și locuri cu narcise măcelărite de culegători care își fac sursă de venit din ele, le cărau buchete întregi cu mașinile la vale. Ajunși în Șaua Diului eram deja încântați de mulțimea de narcise admirate și mirosite, hotărâm să urcăm Vârful Straja și să renunțăm la Poiana cu narcise. Era prima “golgotă” din tură, urcăm aici în jur de 400 m diferență, iar pe vârf facem pauza de masă lângă monumentul ridicat în cinstea eroilor care au luptat pe aceste culmi. Vf. Straja are o altitudine de 1868 m, fiind al doilea din masiv după Oslea 1946 m și printre cele mai impunătoare alături de Coamele 1789 m, Șigleu 1682, Arcanu 1760 și Nedeilor 1619. Vremea era excelentă, abia după 13:30 ne apăreau pe radare ceva nori și posibile ploi. Continuăm cu Vf. Mutu, apoi coborâm în Șaua Iradia. Aici ne despărțim în două grupuri, unul care merge peste vârfuri (Vf. Verde 1627 m și Vf. Gura Plaiului 1579 m) și al doilea care merge pe la izvoarele de pe curba de nivel din căldările sud-estice. Între timp se face 13:30 și începe ploaia, ne regrupăm în Șaua Scrideiu echipați de ploaie, dar în scurt timp ploaia se intensifică și devine consistentă cu tunete și descărcări la câțiva Km de noi. Eram în grafic cu timpul, așa că ne retragem din culme pe un forestier de sub Vf. lui Frate și facem o pauză acolo de circa 1 oră. Ploaia se duce după circa 30 minute, dar plafonul de nori rămâne jos. Din acest punct al turei avea să fie un joc al norilor: când sub noi, când peste noi, fără a mai fi nici o ploaie de mare intensitate, unele plimbări prin nori fiind însoțite de burniță. Burnița mai cerea să ne echipam pe ici-colo. Continuăm cu Vf. lui Frate, iar în Șaua Scuturile hotarâm să renunțăm la parcurgerea dus-întors pe Muntele Coamele, nu prea era vizibilitate pe culmea ce se zărea deasupra noastră. Continuăm spre Vf/ Muncel moment în care prindem semnal și consultăm vremea. Radarele anunțau o vreme proastă cu furtuni, vijelii și descărcări electrice așa că hotărâm să renunțăm la camparea pe culmea Șigleului și rămânem prin fainele șei dintre Căturu Muncelului și Muncel, eram mai puțin expuși la vânt și descărcări electrice acolo. Montăm corturile devreme, în jur de ora 17:00. La fel ca în ziua anterioară prognozele nu se adeveresc, vremea proastă prevestită de meteoblue se reduce la plimbarea norilor nărăvași cu reprize de burniță sau ploi ușoare peste noapte. Părea că vremea bună avea să apară de pe la 10 în ziua următoare așa că nu mai punem ceasurile să sune în speranța să plecăm pe vreme bună. Am parcurs până în Șaua Căturu Muncelului în jur de 18 Km cu 700 m diferență.

Ziua a treia pornim în jur de ora 11:30 spre buncărul militar de pe Muncel iar apoi aveam să trecem pe Muntele Șigleu peste “puntea” faină împădurită, prin Șaua Cirloabele. Șigleul era plin de narcise, prezența drumurilor făcea ca și aceste narcise să fie măcelărite de culegători, lucru dovedit de capetele codițelor tăiate la aranjarea buchetelor. Soarele își face apariția abia după Pietrele Împlântate, așa că am mers până aproape de înnoptare. Aveam parte de peisaje decorate cu nori jucăuși cum mai rar prinzi, visul fotografilor! De pe Șigleul Mare facem o coborâre pe piciorul sudic pe lângă superbele stâne de La Pălărie, apoi coborâm prin pădure la foișorul din Șaua Dâlma Căzută, șa care marca un nou transfer pe alt muntele dominat vizual de Vf. Arcanu. Dupa Șaua Dâlma Căzută urma o zonă împădurită, urcăm matematic culmea împădurita și îngustă formată de Vf. Custurea și Măcrișului, cu o pauză de mâncat macriș sălbatic… pe Vf. Măcrișului. Macrișul chiar era din belșug acolo. Din acel loc găsim pădurea ciopârțită de drujbe, iar un TAF făcuse o râpă uriașă plină cu mocirlă chiar pe linia culmii unde se presupune că ar fi trebuit să fie marcajul turistic principal BR al culmii Vâlcanului. Ajunsesem pe Muntele la Nouă Lemne, ieșirea din pădure fiind marcată de Poiana Ștevioara cu frumoasa ei stână și o căprioară lângă ea. Urma apoi o înșiruire faină de poieni pe culme, hotărâm să ne campăm în prima care ne trage cu ochiul și care are apă în apropiere. Trecem prin Rampa Strâmbu, Poiana Rotundă, apoi Poiana Măcrișului. Gata acesta era locul! Găsim o pajiște dreaptă pe culmea plină cu flori, aveam vederi faine 360, montăm corturile între flori la lumina zilei chiar înainte să se lase întunericul. Aveam să parcurgem în jur de 19 km cu 950 m diferență de nivel și eram deja la o distanță de mai puțin de o zi de mers până la mașini. Las colegii să voteze ora de start pentru ultima zi, unii își doreau să ajungă mai devreme la masini, alții să lenevească mai mult pe la cort dimineața, se hotărăște startul la ora 7:00.

Ceasul sună cafeluța la ora 5:00 în ultima zi, pornim la 7:00 spre stânele de pe Gura Plaiului. Urma Vf. Arcanu unde hotărâm din nou să ne împărțim în două, unii peste vârf și alții pe curba de nivel și drumul care ocolește vârful prin est. Ne reunim aproape de șaua Prisloapelor Mari după care prindem viteză peste Prisloapele Mici și culmea Nedeilor, următoarea pauză fiind în superba șa din Groapa Nedeuții, langa Piatra Roșie. Urma apoi ultima “golgotă” a turei, superba urcare din Groapa Nedeuții pe piciorul care ne conduce pe Coada Oslei. Tura o încheiem cu cea mai cunoscută, umblată și spectaculoasă porțiune a Vâlcanului, muchia Oslei, printre cele mai faine muchii blânde din Carpați. Coborâm apoi spre Pasul Jiu-Cerna prin Șaua La Suliți, loc din care zăream în apropiere culmea Turcineasa și Alunu, Alunul fiind ultimul vârf al Vâlcanului, urmau Mehedinții cu superbele geanțuri. Ne găsim mașinile la Câmpușel după care ne ducem în Petroșani la restaurantul cu lac Keops, pescuim acolo o ciorbă și o bere. Distanța parcursă în ultima zi, cu vârfuri, a fost de 24 km cu circa 1200 m diferență.

Ne-am adunat o trupă sosită din mai multe părți ale țării, Cluj, Reghin, București, Constanța, iar cei care nu sunt amatori de fotografie și nori jucăuși cred că meritau o vreme ceva mai bună, motiv pentru care vom planifica o reeditare de toamnă, vor fi multe culori cu un tuning fin al etapelor, toamna fiind anotimpul cu vreme mult mai prietenoasă.

Mulțumesc participanților prezenți, în ordinea înscrierilor: Ioana Bunea CJ, Raluca Motioc CJ, Marian Vulpe CJ, Cristian Ionescu Craiova, Angelica Bruțiu București, Octavian Turcanu CJ, Kiss Istvan Reghin, Claudia Nemeș CJ, Sorin Câmpan CJ, Anca Ghiran CJ, Valentin Mihai Constanța.

Cu vârfurile am parcurs pe creasta Vâlcanului aprox 72 km, cu diferență totală de nivel de circa 3700 m, de la Gambrinus la Câmpușel, în primele zile de vară din 2023.

Track si elevatie: https://muntii-nostri.ro/ro/routeinfo/creasta-muntilor-valcan-de-la-est-la-vest

Galeria foto: https://photos.app.goo.gl/mFLbc4tfpHvw4txE7

Să ne vedem cu bine pe munți !

Ovidiu Motioc