Cu CAR ul si ficiorul, pe Varful Retezat
Nici nu visam să ajung vreodată prin Retezat, până nu am vizitat anul trecut masivele Piatra Iorgovanului și Oslea. Peisajul maiestuos, culmile largi, dolinele, m-au cucerit de la început.
Așa că am început să studiez zona cu ajutorul hărtilor online. Ce traseu îmi permite să ajung până pe vârful Retezat într-o zi frumoasă de duminică...? Din Râușor. Dar care? Banda roșie, triunghi roșu? Am decis să merg pe cea mai mică lungime de parcurs. Câștigă banda roșie. Mai aveam de văzut și lacul glaciar Ștevia, pe drum. Dar 5 kilometri cu 1.200 de metri diferență de nivel este un traseu destul de dificil. L-am încadrat la dificultate medie, așa că îi dăm bătaie.
Am dat alarma în grupul CAR și am avut parte de mulți parteneri de drumeție. Bineînțeles că nu-i cunosc pe toți, dar sunt CAR-iști de nădejde. AlpinExpe ne ajuta cu tricouri Ortovox respirante si cu capacitate mare de uscare.
Ne-am decis să pornim la ora 10.00 pe traseu. Târziu, pe clădură, cu soarele fierbinte înfipt sus pe cer, am pornit spre vârf. Norocul nostru a fost că am pornit pe partea nordică a versantului, prin Râușor. Ne-au apărat brazii și molizii de soare. Drumul prin pădurea de molid a fost relaxant.
După o urcare sănătoasă am ieșit din pădure, in liziera de jnepeni. Pe firul pârâului Ștevia am urcat o zona plină de bolovani. Ne-am simțit mici și insignifianți cățărând acei bolovani, unii mai mari decât noi. Deja grupul se sparse in 2 echipe.
Prima echipă - montaniarzii adevărați, ritm alert, eficiență maximă. A doua echipă - visători și lenți. Pe sportivi i-am pierdut din vedere. Nu-i nimic, ne ajung din urmă pe traseul de întoarcere. Deja ne vorbiserăm că traseul inițial, prin Șaua Lolaia ar fi luat mai mult timp, așa că vom coborî cu toții pe traseul de urcare - banda roșie.
Cei 4 visători rămași în urmă - printre ei, eu, visător de frunte, decid prin vot să ajungă la lacul Stevia, apoi să se întoarcă. Zis și făcut. Luptă pentru fiecare pas. Mai ales peste bolovani, în sus. Dă mâna, trage tare, întinde pasul... Acestea erau replicile noastre. Apoi exclamațiile de satifsfacție - Am reușit! Haide, campionii...!
Ficiorul în schimb, tare ca oțelul, urcă cu echipa adevă... La 17 ani are avantajul adolescenței, precum și flacăra pasiunii de a-și demonstra capacitatea de urca pe acest vârf. Fără semnal GSM, nu putem comunica. Dar știu că e pe mâini bune. Mâini de CAR-ist. Solidaritate de CAR-ist.
Ajungem la ceea ce credeam că e Lacul Stevia, luăm o pauză, apoi votăm coborârea spre locul de întâlnire. Baza pârtiei de schi. Ar fi trebuit să mai parcurgem încă vreo 200 de metri pentru picnic pe malul lacului glaciar Ștevia. Fiind prima dată în zonă, n-am atins 100% acest obiectiv. Dar ne vom razbuna la final de lună, prin vizitarea celorlalte lacuri glaciare din Caldarea Bucura.
Ajunge echipa adevă..., ca să aflu că au ales un drum lai lung de întoarcere, triunghiul rosu. Nu-i nimic, au mai făcut 5 kilometri în plus. O nimica toată pentru un CAR-ist antrenat pe munte.
Felicitări CAR Cluj! Bravo ficior!
Participanți - Bogdan, Bogdan, Carina, Cosmin, Dan, Dana, Cristina, Iulia, Andru, Maecela, Roxana, Viv, subsemnatul.