Damavand 2024 - Iran - 5.610 m

Am ramas dator cu povestea ascensiunii pe Damavand – 5.610 m, cel mai inalt vulcan din Asia. Acesta face parte din Circuitul Seven Volcanoes. Este un vulcan stins situat la cca 80 km de Teheran. Este un vulcan inactiv si joacă un rol important în spiritualitatea Iraniana legat de legenda patriotică despre arcaşii Arashi, lupta si rezistenta iranienilor. In zona varfului sunt cratere secundare cu emanatii de sulf spectaculoase, iar craterul principal este acoperit tot timpul anului cu zapada.

Din pacate nu au mai fost doritori din club sa participe la aceasta expeditie asa ca am fost singurul din Cluj-Napoca

 

Aici, in Iran, cumva totul a fost de la inceput pe fuga, din cauza unor evenimente neprevazute. Mai exact, pentru ca am fost mai multe grupulete cu zboruri diferite, din cauza ca unul din zboruri a avut intarziere, cei din grupul respectiv au ratat conexiunea si au ajuns cu o zi intarziere in Teheran. Din cauza asta am stat o zi in plus in Teheran, ca sa plecam cu totii pe munte, si s-a ratat o zi de aclimatizare.

Practic, am urcat cu masini pana la 2000m initial la Cabana Asocitiei Iraniene de turism, acolo am facut o mini excursie de aclimatizare, probabil pana la maxim 2800 m si apoi am coborat si am dormit la cabana. Tot de aici am obtinut si permisele de ascensiune.

 

Ziua urmatoare am plecat cu jeep uri si am urcat la prima tabara pt Damavan, care e la 3000m. De aici am urcat pana la 4200m, unde e ultima tabara inainte de varf. A fost un urcus lejer, doar ca pe ultima parte a inceput un fel de ninsoare amestecata cu grindina.

Am ajuns la 4200m, era miercuri seara si conform planului initial, ziua de varf era vineri. Urma ca joi, sa fie o zi de aclimatizare, unde probabil am fi urcat pana la 5000m, apoi am fi coborat din nou la 4200 m. Doar ca aici, a intervenit ghidul principal, un kurd pe nume Zeki, care a propus sa atacam varful a doua zi, deci joi.

Cazarea aici este intr-un hut cu o camera comuna de 30 locuri la priciuri. Hut-ul mai are cateva incaperi mai mici (cred ca pentru cei cu „pile”) precum si o sala de mese.

 

Grupul nostru era alcatuit din 7 romani, 2 irlandezi si 2 rusoaice + 3 ghizi. Cam toti din grup aveau experienta la peste 5000m, irlandezii abia urcasera pe Ararat, restul cam toti pe Kilimanjaro, Elbrus, chiar si Aconcagua. Dar unul din irlandezi tusea si s-a dar s-a dovedit mai tarziu ca avea o infectie la plamani.

In fine, cred ca greseala noastra a fost ca l-am ascultat pe ghid si am fost de acord sa urcam de joi. Cumva ne-a luat separat si cand ne-a propus noua, ne-a zis ca irlandezii erau de acord si ca probabil vineri va fi vreme mai proasta pe varf si ca va fi o azi mai grea pt ca dupa ce coboram de pe varf va trebui sa coboram apoi pana la 3000m.

La ora 20:00 ne-am pus la somn, dar datorita zgomotului produs de cele 30 de persoane de incapere a fost greu sa adormim. Eu personal cred ca am reusit sa adorm 1 ora maxim 2.

De la ora 1:30 noaptea a inceput „viermuiala” – pregatirea echipelor pentru ascensiune. Noi planuisem sa ne trezim la ora 2:30 sa plecam la 3:30, dar de fapt am fost treziti mai repede.

 

Se face 3.30 AM si incepem sa urcam la frontala. Aveam de ajuns de la 4200m la 5620 m. Alta problema era ca in mod normal; in iunie nu ninge, iar acum era totul inzapezit. Multi nu au avut coltari, dar din fericire, au putut inchria de la ghizi. Initial totul pare ok, se urca in ritm lent, dar sigur. Doar ca incet-incet incep sa apara probleme. Unul din romanii din grup, care si racise putin de vreo 2 zile se plangea ca are un gust amar, de fiere in gura. Irlandezul incepuse sa tuseasca din ce in ce mai rau. Pe la 4500m, incep primele abandonuri. Pe la 4800m s-a intors si una din rusoaice. Cealalta era si ghid si urcase pe Elbrus si a continuat. La 4900m ultimul abandon. Deja ramasesem 5 din grup si ghidul. Cei care s-au intors au plecat separat cu 2 ghizi si noi am ramas cu ultimul ghid.

De la 5.000 m datorita ritmului incet al grupului am plecat inainte cu Denisa. Pe drum multe echipe abandonau pentru ca nu erau pregatite conditiilor: vant, frig, zapada.

La ora 9:30 am reusit sa ajungem pe varf unde spre norocul nostru am avut parte de o fereastra de cer senin (ceilalti nu au fost asa de norocosi).

Interesant in partea de sus a muntelui sunt formatiunile si emiile de sulf.

Coborarea a fost lung si destul de crea datorita epuizarii: somn putin, 3.600 m diferenta de nivel in 26 de ore si ultimii 300 m de facut urme in zapada.

Am ajuns la Hut in jurul orei 12. Dupa ceva timp au ajuns si celelalte persoane din grup.

Am dormit acolo si a doua zi am plecat spre Teheran, unde am mai petrecut inca 3 zile vizitand.

 

Concluzii si recomandari:

1. Un munte usor de 5.600 m daca conditiile meteo sunt ok si se face aclimatizare o zi.
2. Cazare ok, iar la 4.200 m se poate pune cortul si se evita dormitul intr-o camera cu alte 30 de persoane.
3. Costul mic. Preturile mic comparabil cu Romania.
4. O tara sigura (din punctul meu de vedere), chiar si in zilele in care am vizitat nu m-am simtit nicodata a fi in nesiguranta.
5. Pentru a putea avea la anumite site-uri (facebook, whattsapp etc.) trebuie sa va instalati un VPN.
6. Recomand ghidul nostru iranian – Reza -+98 9126266980

 

Pe aceasta cale vreau sa mai anunt daca sunt doritori care vor sa ma insoteasca in urmatoarele expeditii si pentru a le putea planifica impreuna. Turele vor fi anuntate si pe site-ul CAR dar putem sa ne sincronizam perioadele:

1. Mexic:
   1. Pico de Orizaba 5.636 m – cel mai mare vulcan din America de Nord si al treilea varf ca inaltime parte a Circuitului Seven Volcanoes
   2. Iztaccihuatl – 5.215 m – tot un vulcan stins pe care vom urca pentru aclimatizare.
   3. Durata: 8 zile
   4. Perioada: Octombrie sau Noiembrie – depinde de grup
   5. Se vor aloca 2 zile pentru Iztaccihuatl, o zi pauza (vizita Ciudad de Mexico) si 2 zile Pico de Orizaba, celelalte 2-3 zile le vom folosi ca rezerva sau sa vizitam
   6. Cost estimativ: 2.000 euro. Depinde de ceea ce vom vizita
2. Argentina – Chile
   1. Aconcagua 6.960 m – cel mai mare varf din America de Sud si cel mai mare varf inafara Asiei. Este parte a Circuitului Seven Summits
   2. Ojos del Salado 6.893 m – al doilea varf al Americii de Sud si cel mai mare vulcan din America de Sud si din lume. Este parte a Circuitului Seven Volcanoes
   3. Durata – 15-18 zile Aconcagua, plus 5-6 zile Ojos del Salado (aclimatizarea se face pe Aconcagua)
   4. Perioada: decembrie 2024 – februarie 2025 – depinde de grup
   5. Pentru Aconcagua programul va fi cel clasic, cu aclimatizarile necesare, apoi se zboara din Mendoza in Chile de unde se va urca pe Ojos del Salado in 4-5 zile

 

Daca sunt persoane interesate va rog sa ma contacteze: 0726675518, email: petru.melniciuc@melnytopo.ro.