Drumeție în Munții Călimani
Sâmbătă, 5 martie, am urcat în Munții Călimani, în Șaua Nicovală, șa ce se află între Vârfurile Pietricelu și Retitis (îl scriu fără diacritice...)
Am pornit dis de dimineață din Cluj, spre Munte. Fără El și el nu prea putem trăi. Chiar dacă viața noastră e într-o oarecare normalitate, sau ne străduim s-o ținem așa, nu pot trece ușor spre mai departe când văd peste tot mașini de Ucraina. Se luminase de mult, dar era o zi înnorată. În apropiere de localitatea Deda, este indicator spre Rușii-Munți... și mă-ntrebam cum m-aș simți să fug de ruși și să văd indicatorul cu “Rușii”?... Slavă lui Dumnezeu! sperăm să fugim doar la maratoane! Prin defileul lui, Mureșul cânta de jale, când îi vedea pe cei văduviți de țara lor.
“Și-mi pare-așa ciudat că se mai poate/ găsi atâta vreme pentru ură,/ când viața e de-abia o picatură/ între minutu-acesta care bate/ și celălalt - și-mi pare nențeles/ și trist că nu privim la cer mai des,/ că nu culegem flori și nu zâmbim,/ noi, care-așa de repede murim.” (Magda Isanos)
Locul nostru de întâlnire a fost în Lunca Bradului, lângă Cabana Salvamont. Ne-am salutat, ne-a bucurat reîntâlnirea cu unii dintre noi, am făcut cunoștință cu alții, care-au venit pentru prima dată într-o tură CAR Cluj și-am pornit mai departe, tot cu mașinile, pe drumul forestier, pe lângă valea Ilva până-n inima muntelui.
Aproape de Deda (și Rușii Munți), se vedeau bine culmi din Călimani și Gurghiu, dar erau fără zăpadă. Hm! unde-i zăpadaaa?!... Și uite-o!!!... E în inima muntelui! Extraordinar cum știu munții să-și ascundă comoara! Se descoperă doar celor care-i caută. În cei 18 km de forestier am trecut de la pale urme de zăpadă înghețată, ce vesteau parcă primăvara, la coridoare de zăpadă, ce-ți aminteau că-n munte încă e iarnă.
Într-un capăt de drum, la o bifurcație de văi și drumuri ascunse sub zăpadă, am lăsat mașinile, și am pornit aliniați regulamentar, cei 21 de montaniarzi, spre înălțimile celui mai tânăr munte.
Mai bine de 4 km poteca a fost lină, în mare parte pe un drum forestier înzăpezit, ce semăna mai mult cu o cărare prin pădure. Fiind o potecă lină, „plămânii” ne-au lăsat să povestim între noi (n-am gâfâit prea tare), iar rachetele de zăpadă și schiurile de tură au fost salvatoare, am umblat pe (apă) zăpadă- pentru unii dintre noi a fost un exercițiu benefic de introversie.
La un moment dat, poteca a-nceput să urce mai accentuat prin pădure, dar nu cine știe ce... greul l-am dus pe stratul proaspăt de zăpadă afânată, așezat peste un strat de zăpadă înghețată... După foarte puțin timp am ieșit într-o poiană larga, sub Șaua Negoiului Unguresc, unde se află și un Refugiu Salvamont. Acolo am și prânzit. Am găsit un refugiu curat și primitor, unde-am mai stat la o vorbă cu ceai fierbinte(din termos) și o ciocolată din traistă, după care am pornit mai departe... spre o mare albă. Planurile de-a urca pe unul dintre varfuri, Retitis sau Negoiu Unguresc, cam băteau în retragere. Zăpada era din ce în ce mai mare, iar ninsoarea tot mai deasă. Am început să urcăm, pe curbă de nivel, spre Șaua Negoiu... Și-acolo vedem noi ce hotărâm... în funcție de ce găsim mai urcăm sau nu... Dar noi de fapt am pășit într-o poveste de iarnă cum NU mi-a fost dat să văd vreodată! Zăpadă de marte, proaspăt ninsă, peste siluete de brazi troieniți din decembre. O minunăție. Privind o broderie perfectă într-un alb infinit, am privit puțin prin culoarea Veșniciei! M-aș fi oprit aici... Dar am mai luat o altă curbă de nivel și-o altă pantă înclinată, până în Șaua Nicovala. Aici, aveam speranțe că se vor deschide depărtările, dar norii atât de frumos obturau planurile și culoarele, de n-am văzut nimic, și ne-am întors. Și a fost atât de frumos! Când va trece zăpada, îmi va fi dor de ea.
Mulțumim Serghei! pentru coordonare și pentru atenția pe care ai acordat-o fiecărui participant! Am avut încă o zi pe munte cu oameni speciali.
Mirela Miron