05 Jul2024

Parangul Mare cu cortul

Horațiu O.
Parangul Mare cu cortul

Suna alarma! Este ora 6:30 iar noi, cei 14 viteji si Arya, prietena noastra patrupeda, incepem pregatirile pentru vizita in Muntii Parang. Proaspat treziti, verificam din nou vremea si constatam ca tocmai s-a dublat cantitatea prognozata de precipitatii in zona varfului Parangul Mare. Se anunta a fi o tura interesanta.

La ora 11:30 ne adunam intr-o parcare pe langa cabana Groapa Seaca si la 12:00 pornim pe traseu. Scopul nostru imediat este de a ajunge la refugiul Agatat inainte de inceperea ploii. Astfel ne vom putea opri acolo, si vom putea astepta pana trece potopul.

Incepe ploaia; iar noi nu suntem nicidecum aproape de refugiu. Noi ne punem glugile in cap si incepem sa ascultam tropaitul aritmic al stropilor ze apa. Si ploua. Si noi mergem mai departe. Si iar ploua, si noi tot mergem. Dupa jumatate de ora, ploaia conteneste, iar noi ajungem la refugiu.

Dat fiind faptul ca nu ploua, ne permitem sa luam o pauza babana pentru a manca. Odata satui, incepem sa ne uitam pe cer, cand spre nord, cand spre sud. Statea sa ploua, chiar incepuse sa picure putin. Ne hotaram sa mai asteptam la refugiu sa treaca ploicica, si abia apoi sa plecam spre lacul Lung, unde aveam sa punem corturile. Din fericire, "pericolul" avea sa vina de jos, nu de sus.

Planul nostru e sa campam langa lacul Lung. Acest lac este aproape total inconjurat de bolovani, inafara de un spatiu unde se pot pune in jur de 10-15 corturi confortabil. Noi avem 8 corturi in total, motiv pentru care, cand vedem ca dupa noi ajung inca 5 drumeti cu corturi, aproape ca si uitam de ploaie. Pana fac ei o pauza scurta si ne cer sa le facem o poza, noi, parca intelesi din priviri, incepem sa mosmondim la rucsaci.

Determinati sa ajungem la locul de campat inaintea celor 5 drumeti, plecam pe urmele lor. Dupa o urcare sustinuta printre jnepeni si pe firul apei, in spatele lor, acestia hotarasc sa ne faca loc sa trecem in fata, moment in care cei mai rapizi membri ai echipei noastre ii depasesc pe toti. Apoi, noii nostri colegi de drum se opresc la lacul Zanoaga Stanei. Nu suntem siguri daca acolo voiau sa campeze de la bun inceput, sau s-au demoralizat doar, cand au vazut ca majoritatea dintre noi erau deja in fata lor.

Ajunsi la lacul Lung, constatam ca nu mai e nimeni campat acolo, si astfel ne putem rasfata cu cele mai drepte locuri de pus cortul. Dupa ce rontaim ceva rapid, mergem intr-o plimbare de seara pana la lacul Mandra si inapoi. La corturi, ne punem pe palavragit, si povestiile se intind pana tarziu in noapte.

Urmatoarea zi, nu foarte de dimineata, adica la 7, plecam inspre varf, cu rucsac usor, lasand corturile langa lacul Lung. Prietenii nostri de ieri acum se intorceau de pe varf: fusesera mult mai matinali ca noi.

Vremea e superba: soare si cald. Insa odata ajunsi pe varf, acesta este inconjurat de o ceata densa, care din cand in cand doar ne mai oferea cate o proiectie de peisaje incredibile. Profitam de ele, facand poze si delectandu-ne retinele.

Dupa acest moment minunat, ne intoarcem la corturi, facem bagajele, si pornim inapoi spre masini, continuand cu povestiile. Treptat, se contureaza ideea de a manca undeva in Sebes. Ajunsi acolo, ne loveste o caldura de 35 de grade. Ce bine era pe munte!

Satui, ne urcam in masini si ne intoarcem la Cluj.

Cateva detalii tehnice:
Locul de parcat masina: 45°24'24.4"N 23°33'33.1"E , se poate urca cu masina mai sus pe marcajul PR, dar nu cu mult mai repede decat pe jos
Ziua 1: Cabana Groapa Seaca -> Lacul Lung, PR, 8.5 km, 837 diferenta pozitiva de nivel
Ziua 2: Lacul Lung -> Parangul mare -> Lacul Lung -> Cabana Groapa Seaca, PR + BR, 12.3 km, 501 diferenta pozitiva de nivel
Apa: Exista izvor langa refugiul Agatat, si langa Lacul Lung. Pentru a gasi cel de langa lacul Lung, mergeti cam 30m de la lac in urcare pe poteca PR, apoi la dreapta se vede o momaie, acolo este si izvorul. Nu m-as baza pe el toamna tarzie.