Peaks of the Balkan day 1
DAY 1
Puțin dupa 8 am plecat. Masina am lăsat-o la cazare și am pornit la pas spre vale. Norii acopereau toată valea și noi eram entuziasmați de noua aventura. Am ajuns pe traseul marcat cu bulina albă încercuita de cerc rosu sau placheta cu Peak of the Balkans. In calea noastră au venit și doua tinere din Germania pe care am încercat sa le cuplam cu Alex și Luci. La 5 km (1h:23min) am găsit un punct de belvedere unde băieții au mers la toaleta și Oana și-a luat haine mai scurte. După un km, intr-un VW ne aștepta un domn care taxa intrarea pe traseu cu 3 euro de persoana (ne-a dat bilete și avea și POS. Am aflat mai tarziu ca autoritatea a crescut taxa recent de la 1 euro la 3 euro. Ei taxează, dar nu fac nimic pentru traseu și natura).
Poteca forestieră, ne bucurăm de simfonia păsărilor și priveliștea ne taie respirația pe măsura ce urcam. După 2:55:43, la 11.26 km le prindem din urma pe nemtoaice și puțin mai sus de ele facem și noi un popas de gustare. Găsim pârâiașe pe traseu unde ne racorim si la 11.70 km vedem placa funerara in memoria lui FERATOVIE AVDIA (1945-2008). Dupa 3:53:40, la 13 km ajungem pe platou de unde se vede valea și vârfurile înzăpezite. Continuam spre Saua Prokletije unde facem o pauza și urcam brutal spre Maja e Borit 2074 m. Ne oprim la o gustare și primim Wifi oferit de Luci pe cartela din Serbia. Pana aici 14 km in cinci ore.
Cele doua nemțoaice și încă un cuplu ne prind din urma, dar noi plecam spre vârful Bora 2106 m. Brândușele împrejmuiesc petele de zapada ramane și vârfurile înzăpezite din depărtare ne reamintesc de ce sunt pe acest traseu. Doar noi și muntele. Ajungem la Bora și facem un picnic. Luci citește in ghid, Alex se bucura de liniște și Oana mănâncă Oreo. Ne prind din urma nemțoaicele, se opresc puțin mai jos de noi si își scot cortul sa se usuce la soare. Coboram pe poteca spre Maja e Fazlis (2194 m), lac in dreapta și in stânga, mii de flori și un izvor de unde ne luam apa rece. După 6:44:52, la 18.62 km ne oprim intr-o poienița cu flori unde Luci pune piesa “August in doi” de doua ori, Oana se plimba desculță prin iarba și Alex face fotografii.
Stam 30 min și coboram spre Vusanje pe o poteca de piatra cu formațiuni spectaculoase și un izvor care ne însoțeste la vale. Cimbrișor, brândușe, bujor de munte și alte sute de flori ne întâmpina pe poteca. Ne întâlnim cu o turma de 100 de oi și ajungem la un local cu brânza, iaurt, bere si cafea. Poteca se transforma intr-un drum pentru buldozere si tractoare care au distrus pădurea. Pe dreapta o cascada spectaculoasa și câteva case se piatra ne reamintesc ca ajugem la civilizație. Ne luam menta pentru ceai in amintirea zilelor bune din Maroc. Un croitor cu antene mari ne oprește pe poteca și rămânem hipnotizați de priveliștea care ne aștepta in vale.
Un bătrân sta cu vacile pe poteca si ne întreabă intr-o engleză încâlcita dacă vrem cazare. Intram in curte sa vedem cazarea, sa întrebam de pret, dar decidem sa mai căutam. Coboram pana la Moonlight house și după 8:59:56, la 25.27 km hotărâm împreuna sa rămânem aici peste noapte. Cina 10 euro și cortul 5 euro. Lux. Luci și Alex mâncând ciorba, salata de verdețuri cu brânza de vaza, cartofi si ceafa de porc, iar Oana și Vlad mănâncă din traista orez cu conserva de carne, lipie, salam si brânza. Oana, Luci si Alex merg pana la izvoare si Vlad ramane la un pahar de vin.
https://www.youtube.com/watch?v=DPkJfNMgzr0&ab_channel=VladPopOficial
Relatare: Vlad Pop