Trei zile in Retezatul Mic, MERINITO

La final de august, intr-o joi după-masă, ne întâlnim în Cluj eu, Radu, Alina și Manu, gata de plecare și încântați de cele trei zile de colindat prin munți, care ne așteaptă. Drumul e marcat de povești din drumeții trecute și de o oprire în Hațeg, de unde cumpărăm hrana necesară. Trecem de fostele orașe miniere de pe valea Jiului de Vest, iar pe ultima porțiune din traseu, drumul e destul rău și cel puțin eu mă întreb dacă mașina va face față cu bine până la destinație. Ajungem în locul de campare stabilit, în pasul Cerna-Jiu, unde ne întâmpină, mai entuziasmați decât am crezut, Crina și Alex. Cerul arată extraordinar, așa că încercăm să identificăm constelații.

Dimineață suntem capabili să ne vedem bine cu totii, așa că facem oficial cunoștință și aflăm că astăzi sărbătorim aniversarea Alinei. Urmăm punctul roșu, intrând în Parcul Național Domogled – Valea Cernei. La început, marcajul prin pădure nu e foarte bun, dar ne descurcăm să găsim cărarea cea corectă. Ne oprim când găsim un izvor, iar cu această ocazie facem și prima pauză de gustare. Mergem paralel cu râul Cernișoara, ajungând la Cheile Cernișoarei. În această zonă se află și rezervația naturală Ciucevele Cernei, alcătuită din formațiuni de calcar jurasic.

Am ajuns la obiectivul principal al zilei, izbucul Cernei, cel mai puternic izvor carstic din țară. Despre Cerna se poate spune că o altă parte a izvoarelor sale provin din subteranul carstic, iar bazinul său este delimitat de munții Godeanu, Cernei, Vâlcan și Mehedinți.

De aici urmează ascensiunea zilei și a drumeției. Urcăm pe punct galben până în Poiana cu Ferigă, o urcare lungă însoțită de o serie de urzici și spini, după care continuăm prin Culmea Gârdomanu. Acolo ne întâlnim cu o turmă de oi, apărată de ceva mai mulți câini decât ne-ar plăcea nouă. Spre vârful Gârdomanu putem observa platforma de nivelare Borăscu din Munții Godeanu. Sub vârf (2072m), se deschide căldarea Gârdomanu, cu lacul la care ne decidem să nu mai coborâm, și campăm în șa. Manu și Alina câștigă detașat concursul „cel mai fancy cort” datorită instalației luminoase cu steluțe. Cerul din nou se arată genial, așa că repetăm operațiunea „recunoașterea de constalații”.

Imediat ce ne trezim, o altă formație mare de oi trece prin fața corturilor noastre. Consultăm o hartă și o luăm din loc, elementele definitorii din prima parte a zilei fiind mulțimea de doline și un individ aflat în căutarea calului său negru. Ploaia nu reușește să ne evite, dar bine că suntem în pădure și folosim coroanele copacilor drept acoperișuri. Înaintăm, iar următoarea masă pe care o luăm e compusă din afine și merișoare. Trecem și de vârful Paltina (2152m) și admirăm superba panoramă spre vârfurile înalte din Retezat.

Întâmplarea face să ne intersectăm cu maratonul Oslea Run, dar asta chiar în momentul în care fulgerele par a fi tot mai amenințătoare, așa că hotărâm să ne izolăm în zona punctului de dirijare al alergătorilor, apărați de prelatele corturilor. Salvamontiștii ne sfătuiesc să nu urcăm pe vf. Piatra Iorgovanului. Ne conformăm și continuăm după ce vremea se mai înseninează, iar dupa o lungă deplasare printre jnepeni, ne odihnim lângă un micuț lac. Soarele arde puternic, iar noi râdem la glume despre legende și nunți din Moldova.

Următorul punct de campare este Refugiul Salvamont Buta. După o încercare nereușită de a prepara mămăligă la Primus (urmată de una reușită), ne decidem să mai drumețim aproximativ 10 minute până la lacul Buta, de unde apusul se îmbină perfect cu frumusețea zonei.

În cea din urmă zi, mai avem de urcat doar pe vârful Piule (2081m), de unde după nelipsita poză de grup, greșim ușor drumul, dar remediem rapid situația și coborâm mai departe pe punct galben. Stâna Scorota este ultimul repaus al drumeției, iar după aceasta simțim cum civilizația înaintează tot mai tare către noi, prin numărul mare de turiști care vizitează locul. Coborâm în ritm destul de alert prin pădure, trecem prin cheile Scorotei și ne ferim cam la limită de un ATV condus cu viteză prea mare.

Ajunși la capătul traseului, Alex și Radu pleacă să recupereze mașinile, iar noi așteptăm, ușor panicate de semnele care indică furtuna. Happy end, terminăm de încărcat mașinile chiar când ploaia demarează puternic. Părăsim munții, poate obosiți, dar cu o energie extrem de pozitivă acumulată și cu gândul la noi aventuri ale clubului.

Text: Ștefana N.

Foto: Radu I.