Tufărișuri mediteraneene și narcise în Mehedinți, MERINITO

Deși tura are un titlu tematic ea a fost una de regularitate, o revedere cu unii dintre cei mai îndrăgiți munți din țară, o ocazie de neratat mai ales în anotimpul de primăvară sau toamnă. Munții Mehedinți ne așteaptă mereu cu un peisaj unic, greu mai găsești un astfel de loc pe pământ! Am bifat totuși și tematica după cum veți putea citi în cele ce urmează.

Tura a fost ruptă în două părți și a avut o durată de trei zile. Prima parte a fost dedicată unui munte singuratic cu un contur care are diferite forme în funcție de locul din care îl privești. Acesta este ușor de remarcat, un reper impunător jur-împrejur, de pe Oslea sau Vf lui Stan pare o piramidă cu vârful în nori pe când de pe Godeanu și M-tii Cernei sau din podișul Mehedinți, dinspre sud și est, pare o spinare alungită a unei dromadere precedată de o cocoașa mai mică, asemănătoare cu multitudinea de Geanțuri înlănțuite în M-tii Mehedinți de-a lungul văii Cernei. Ma refer la Piatra Cloșani, un munte pe care îl observi de peste tot însă ajungi la el mai rar datorită izolării sale. Altitudinea este una destul de mică, Piatra Mare a Cloșanilor 1421 m și Piatra Mică 1163 m, lucru pe care nu l-ai zice odată ce urci ele. Cum treci de pădurile de la baza Pietrei ești întâmpinat de o creastă abruptă și îngustă cu pereți verticali. Zona de gol alpin este fascinantă și sălbatică, neumblată, fără potecă conturată. Există o porțiune marcată dispusă în mare parte prin pădure, care urcă pe un picior al Pietrei după vârf iar după câteva sute de pași revine în pădure. Noi nu am parcurs acel traseu ci am mers cu planul de a parcurge matematic toată Piatra Cloșanilor, prin zona de de gol alpin, așa că am stat pe traseul marcat doar pe capetele acestuia, prin păduri.

Interesul pentru tură a fost destul de mare, ne-am adunat 19 participanți și încă pe atâția s-au retras, speriați fiind de prognoza meteo cu ceva ploi sau de numarul mare de participanți înscriși. Vremea din prognoză era de fapt una excelentă, motiv pentru care le recomand participanților să își pună aparatele foto, aveam așteptări de lumină de “studio” cu nori fotogenici și texturați. Grupul adunat era unul mixt format din membri și simpatizanți, începători și avansați, așa că tura a avut scurtături și ocoliri ale zonelor expuse. Era sfârșitul de săptămână cu 1 mai și începeam să ne adunăm de joi după amiază la lacul de acumulare Valea Mare unde aveam să ne instalăm tabăra de baza pentru primele două nopți. Aveam două opțiuni de campare, prima într-o faină poienița într-o pădurice de pini iar a doua pe iarba proaspătă de pe malul lacului. Cei ajunși mai devreme ne ducem în control cu mașinile și alegem fără ezitare locația de lângă lac. Noaptea și chiar dimineața zilei următoare avea să adune toți participanții așa că la ora 9:00 pornim din tabăra de bază. Sensul ideal de a parcurge Piatra Cloșani este dinspre SV spre NE, așa că lăsăm în base-camp doar mașinile pentru șoferi, cu restul ne deplasăm în Cloșani urmând ca seara să fie recuperate. Intrăm în traseu din Cloșani, prima parte este destul de blândă, găsim câteva conace active ale unor oameni din Cloșani și Motru Sec. Ca să nu uitam pe unde ne aflam, imediat ce lăsăm în urmă Cloșanii își fac apariția și primele lapiezuri, acestea ne vor decora de pretutindeni peisajele până la sfârșitul turei. Mergem pe marcajul PR până în dreptul unui vâlcel care urcă în șaua dintre Pietre, moment în care părăsim marcajul și urmăm acel vâlcel. Eram cu gandul să urcăm și Piatra Mica, porțiunea până în șaua dintre pietre era de probă. Odată ajunși în șa simt nerăbdarea oamenilor de a ieși din pădurea presărată cu stânci calcaroase și lapiezuri așa că nu mai facem plimbarea dus-întors până pe Piatra Mica ci cotim spre dreapta și începem urcușul abrupt spre Piatra Mare. Ținem muchia matematică, în scurt timp ieșim în golul alpin. De acolo a urmat cea mai fascinantă porțiune a Pietrei Mari a Cloșanilor, mergem pe muchia zimțată și îngustă pe care alernează urcușuri și coborâșuri. Conform așteptărilor, datorită microclimatului blând al zonei și a unei altitudini mai puțin impresionante, găsim vegetația și florile trezite la viață, inclusiv cele două-trei pâlcuri cu narcise. Prin alte părți acestea înfloresc mai tarziu cu 2-3 săptămâni. Până pe vârf găsim o porțiune spectaculoasă unde se putea cățăra matematic creasta sau se putea ocoli prin dreapta, așa ca traseul poate fi abordat și de către cei care nu sunt acomodați cu pasaje expuse. Ajungem în siguranță pe vârf iar de acolo continuăm, spre capătul crestei, acolo își face apariția din nou marcajul, înainte de ultima treaptă, Vf Colțu Pietrii, după care ne coboară din nou în pădure. De pe Colțu Pietrii erau două opțiuni de a coborî, una mai expusă și asigurată cu cabluri și a doua mai prietenoasă în care predomina poteca. Începeam să zărim lacul Valea Mare și corturile noastre ca niște mici puncte colorate. Coborârea prin pădure a fost mai scurtă în acest sens de parcurs iar traseul se termină la lacul Valea Mare, aproape de corturile noastre. După ce găsesc ultimele două fete care decid să scurteze ultimii 200 m din traseu mergem cu mașinile rămase în tabăra de corturi și ne recuperam restul mașinilor din Cloșani. Ne-am simțit excelent în acel loc de pe lacul Valea Mare, destul de sălbatic, o fundătură izolată cu puține construcții și fără furnicarul de turiști care se înghesuie prin locuri mai cunoscute. Peste noapte așteptam ceva reprize de ploaie, numai bune să ne îndulcească somnul din corturi, ne era dor de sunetul picurilor de ploaie care să ne lovească corturile după o iarnă destul de lungă. Montăm și un adăpost mare adus de Ciprian astfel că rămânem la povești până mai tarziu, programul turei a fost destul de lejer și nu aveam de pornit cu noaptea-n cap. Varianta de traseu parcursă de noi pe Piatra Cloșani a însumat circa 14 Km cu 1.130 D+, bagaj de o zi, am bifat cu succes tematica găsind primele narcise în floare din acest sezon.

Reprizele de ploi așteptate peste noapte au sosit prompt, peisajul dimineții a fost diferit, aș zice fotogenic. Reușim să ne strângem tabăra în jurul orei 8:00 iar apoi ne transferăm cu mașinile în zona peșterei de la Isverna. De la Isverna urma să plecăm cu bagajele mari și cu corturile în a doua parte a turei, două zile pe creasta M-ților Mehedinți din apropierea crovurilor. Am mai încercat de câteva ori să îmi găsesc cuvintele pentru a descrie acest colț de rai din Carpații Românești, fără success însă, deși găsești elemente comune în compoziția peisajului totul este așa de diferit și unic aici. Explicația ar fi probabil dată de înlănțuirea geanțurilor de calcar pe care se cocoață Pinul Negru Bănățean într-o zonă de carst, doline la mare altitunine, presărate cu lapiezuri și pâlcuri sumare de păduri de fag în contextul microclimatului mediteraneean.

A doua parte a turei aveam să o începem și să o încheiem prin rezervația botanică “Tufărișurile mediteraneene de la Isverna”. Găsim tufele înverzite și înflorite însă din păcate nu am avut nici un botanist printre noi care să ne povestească mai multe lucruri despe varietatea de tufe care erau în jurul nostru, majoritatea păreau tufe comune pentru noi. Planul era să urcăm printre tufe pe culmea din spatele peșterei, spre vest, printr-un vâlcel însă recentele ploi de peste noapte face vâlcelul destul de alunecos și plin de noroi, renunțăm la acea scurtătură și ocolim prin sat pe marcajul CR. Și pentru această zi aveam două variante de traseu, așa cum vorbisem cu participanții în seara anterioară. Prima parte din traseul marcat avea o urcare cu o înclinație medie însă cu bagajele mari putea fi destul de solicitantă așa că ea devine o porțiune de test, până la stâna de sub Culmea Bradului participanții aveau să se decidă dacă urmează calea lungă nemarcată pe Valea Coșutelor sau calea mai scurtă pe marcaj prin Pădurea Tâmna. Stimulați de peisaj și colegi, cei mai mulți aleg calea lungă așa că rămân doar cinci în grupul al doilea condus de Octavian până la locul de întâlnire. Restul continuăm pe sub peretele de sub Culmea Bradului pe un drumeag înierbat care continua până la următoarele două stâne. După ultima stână aveam să ne apropiem de valea Coșutelor căreia aveam să îi urmăm firul până aproape de izvoare. Pe ici-colo se mai zăreau urme ale unei vechi poteci ciobănești pe care se făcea trecerea de la Isverna la Puntea lui Stoian prin Crovul Medved. Noi mergem la vedere, pe unde ne trăgea cu ochiul peisajul având ca reper firul de apă al vaii Coșutelor. În prima parte am abordat un urcuș destul de abrupt dar scurt, mai apoi valea șerpuia pe platoul carstic. Nu mergem totuși până la izvoare, vroiam să prindem creasta Mehedinților din capăt, de sub Pietrele Albe și până în Poiana Beletina. Aș consemna că această porțiune este unicul traseu de creastă din M-ții Mehedinți, alte trasee fiind bucle în circuit peste vârfuri cum ar fi vârfurile Domogled, Șușcu, Vf lui Stan și altele. Pe ce ne apropiam de creastă vremea se deschidea din ce în ce mai mult iar soarele începea să ne dea un bronz, cerul păstându-și totuși norii pufoși buni să ne animeze pozele. Odată ajunși în creastă începeam să avem vederi panoramice asupra crovurilor și asupra geanțurilor care le mărginesc, Gâtul Porcului, Crovul Menved, Crovul Poienile Porcului, Crovul Mare. Ținem culmea prin zona unde ar fi trebuit să găsim marcajul de creastă prin Poiana cu Ferigă apoi avem o succesiune de urcușuri și coborâșuri până pe Vf Broscan. Acest vârf deschide cele mai faine vederi panoramice din zona crovurilor așa că facem o mulțime de poze, lumina era excelentă. Coborâm apoi în șaua din pădurea Tâmna unde era locul de întâlnire cu echipa a doua. Atacăm apoi ultimul urcuș mai susținut al zilei pe lângă un pârâu care acum avea apă. Continuăm pe culme apoi coborâm la izvorul din Poiana Beletina lângă care votăm să ne montăm corturile. Poiana era cruda cu iarba abia încolțită iar oile înca nu urcaseră. Apă am găsit din belșug în această perioadă în 3-4 locuri plus în creastă, pe valea Coșutelor și lângă stâna din culmea pădurii Tâmna. Vremea bună ne ține din nou pe afară până mai tarziu mai ales că găsim o vatră de foc amenajată și lemne din belșug, bucuria amatorilor de foc de tabără. În această zi am parcurs cu bagajele mari 13,8 km cu diferență pozitivă de nivel de 1.144 m, iar grupul al doilea în jur de 10 km cu 800 m diferență de nivel.

În ultima zi la ora 8:00, duminică, pornim într-un circuit cu bagaje ușoare peste Vf lui Stan în care zăbovim vreo cinci ore. Din nou cei care se considerau obosiți puteau rămâne la corturi. De data aceasta ramane doar un singur participant, restul facem o plimbare prin Poiana Beletina apoi urcăm în sensul acelor de ceasornic spre Varful lui Stan pe traseul marcat TA. Suntem surprinși de marcaje proaspete, pari de marcaj și poteci ublate, lucru inexistent cu un an în urmă pe vremea asta. Posibil să fi fost probă în maratonul care se organizează în zona căci altfel nu îmi explic cum de pare așa de ublată zona dintr-o data. Pe Vf lui Stan facem o pauză pentru cei care nu au servit micul dejun apoi o luăm la vale spre spectaculoasa culme Mazdronea prin Poiana Sănunilor, un loc încărcat de legende conform cărora pe acolo ar fi fost ascunzătoarea haiducului Stan iar prin peșterile din preajmă ar fi ascuns tezaurul încă negăsit a lui Decebal. Ajunși pe culmea Mazdronea îi rog pe colegi să mă ajute să găsim un bizar lapiez cu o gaură pe care îl tot văzusem prin poze pe net însa nu am reușit să îl găsesc în turele anterioare. Din acel moment tura se transformă într-o cursă de căutare a lapiezului, creșteau șansele de reușita datorită grupului numeros prezent. Parcurgem 2/3 din culme fără a găsi lapiezul, parcă căutam acul în carul cu fân, erau numai bolovani și lapiezuri cât vedeai cu ochii. Căutăm în continuare iar după o vreme ne întâlnim cu un grup de speologi iar din vorbă în vorbă aflăm că ei au găsit acea “piatră”, adica zic că îi piatra lor! Exact, piatra lor, ei au gasit-o primii și au adus-o în traseu. De fapt era o piatră mai mică decât îmi imaginasem și era transportabilă, turiștii o muta în diferite poziții pentru ședințele foto. Aflu de la ei unde este acum așa că o pozez și eu în sfârșit. După ce parcurgem integral Culmea Mazdronea pornim spre Poiana Beletina unde ne așteptau corturile. Eram într-o ușoară întârziere așa că îi rog pe colegi să strângem rapid corturile și să încercăm să plecăm în 30 de minute. Reușim totuși să pornim în vreo 45 de minute și începeam să cochetez cu ideea de a coborî pe traseul mai rapid prin vâlcelul care ne ducea spre Isverna. Prin acel vâlcel existau două variante de traseu, de o parte și alta a văii, unul mai ușor și rapid marcat TA și altul mai abrupt, mai dificil. Acesta ne-ar fi dus prin Poiana Cerbului, o înlănțuire faină de poienițe pe sub abruptul de stâncă. Coborâm prin pădure pe traseul mai rapid până în Poienile Mehedinților apoi ne reântâlnim cu tufele mediteraneene din rezervație, de data asta zărind câteva tufe de liliac sălbatic înflorite. Ajungem în jur de ora 16:30 la mașini, ne așteptau 5 ore de drum până în Cluj sau Arad. În ultima zi am parcurs circa 15 km cu 550 m diferență de nivel pozitivă.

Tura a fost una destul de lejeră, clasificată la dificultate medie, a adunat circa 43 km cu diferență totală pozitivă de 2.815 m. Toți acești Km au fost parcurși pe vreme bună, reprizele de ploaie menționate fiind concentrate în noaptea de sâmbătă.

Vom reveni cu drag în acești munți, în afară de Crăiasă greu îmi vine în minte un munte în miniatură cu traseu de o zi care să rivalizeze cu fascinanta Piatră de calcar a Cloșanilor. Crovurile crează dependență, avem o relație specială, nu pot trece mai mult de 2-3 ani fără să ne revedem în cadrul unor ture prin M-ții Cernei sau Mehedinți. În această toamnă vom reveni în Mehedinți la o tură colorată despre care puteți citi în planul de activități.

Am avut din nou ocazia de a testa și de a ne bucura de îmbrăcămintea sport din lână merinos fabricată în România, MERINITO.  

Ovidiu Motioc