Drumeție cu cortul pe Munții Țarcu și Godeanu
Vineri dimineață, după ce parcăm mașinile la bariera de acces în Parcul Național Retezat, pe valea Lăpușnicului, urcăm spre șaua Iepii și șaua Șuculețului, urmând să campăm la cota 1900, lângă o refugiul Șcheiu. Sâmbătă continuăm spre vf. Ciocănașu și Tucila, iar după vf. Godeanu întâlnim marcajul Bandă Roșie pe care îl urmăm până pe vf. Galbena. Campăm lângă lacul Scărișoara. Duminică urmăm poteca ce ne conduce pe platforma Borăscu, iar apoi coboară înapoi spre valea Lăpușnicului.
Traseu
Ziua 1 - Baraj Gura Apelor - șaua Iepii - vf. Baicu - refugiul Șcheiu (16 km, 1300 m D+, BR)
Ziua 2 - Refugiul Șcheiu - vf. Ciocănașu - lacul Iezer - vf. Tucila - vf. Godeanu - lacul Scărișoara (23 km, 1000 m D+, PR + nemarcat + BR)
Ziua 3 - Lacul Scărișoara - vf. Galbena - vf. Borăscu Mare - valea Lăpușnicului Mare - Gura Apelor (20 km, 500 m D+, nemarcat)
Info: https://mapy.com/s/hatutaraku
Dificultate: mediu-dificil
- traseu cu lungime mare, +59 km, teren accidentat cu zone stâncoase, dar fără dificultate tehnică deosebită;
- mergem 3 zile cu rucsacul în spate;
Echipament necesar
- bocanci de drumeție
- pantaloni lungi de trekking
- polar (strat intermediar)
- tricou sintetic/lână (strat de bază)
- jachetă impermeabilă subțire/usoară (strat exterior)
- pelerină de ploaie
- rucsac pentru tură de 50-60 litri
- bețe de trekking telescopice
- recipienti pentru apă 1,5-2 l de persoană
- hrană pentru 3 zile
- cort (se poate împărți cu alți participanți)
- sac de dormit confort la 0-5 grade
- izolier / saltea
- cremă de soare
- trusă de prim ajutor
- pălarie/șapcă de soare
- lanternă frontală
- jacheta puf
- primus/vas/cană/tacâm
- folie supraviețuire
Organizare
- Plecare vineri dimineață din Cluj, ora 6:00;
- Tura este oferită gratuit de către CAR Cluj și se adresează membrilor și simpantizanților în limita a maxim 12 participanți;
- Detalii despre transport se vor discuta pe WhatsApp.
Înscrieri în tură
Înscrierile se vor realiza prin intermediul site-ului CAR Cluj, și se vor deschide pe 30 iunie. Vă rog să vă înscrieți doar dacă sunteți siguri că puteți participa!