2 Zile pe Via Transilvanica în Ținutul de Sus
În primul weekend din aprilie colegii noștri Vlad Pascu și Georgiana Badiu au organizat o tură de două zile pe Via Transilvanica, în Ținutul de Sus, județul Bistrița, în cadrul Departamentului de Tineret. Ținutul de Sus este a doua regiune a acestui drum de lungă distanță începând de la Putna spre Drobeta și însumează 207 km (cu încă 70 de km pe două variante de traseu).
Vineri seara ne-am adunat 7 drumeți în Lunca Ilvei la Pensiunea Rustică La Avram, unde am rămas peste noapte, ne-am familiarizat unii cu ceilalți, am discutat despre planurile următoarelor zile, admirația pentru proiectul Via Transilvanica și am împărtășit experiențe de pe tronsoanele de drum deja parcurse. Dimineața următoare, după micul dejun și ștampilarea carnetului drumețului am pornit spre Tășuleasa Social (Piatra Fântânele) pe varianta A, de 21 km, +923 m diferență de nivel care ne promitea „peisaje de o frumusețe amețitoare” după cum spune Ghidul VT. Și a fost întocmai. Am avut noroc de o vreme foarte bună, cu soare și temperaturi blânde, cu toate că ziua anterioară fusese ploios și răcoros. Ieșind de pe asfalt am trecut râulețul Ilva și am urcat pe un drum de pământ puțin noroios, am continuat pe pajiște. Pe măsură ce lăsam satul în urmă și urcam, întorcându-ne privirea înapoi se zăreau impresionanți munții Rodnei. Era un contrast fascinant, primăvara dimprejurul nostru cu trilul de pițigoi și măcăleandrii, iarba verde și copacii înfloriți, iar în zare se întindeau munții Rodnei acoperiți de zăpadă.
După o urcare puțin mai solicitantă am ajuns la „borna cu găuri”, a cincea de la asfalt, despre care Ghidul VT spune că „găurile ei sunt locuri unde oamenii pot să își pună un lacăt, drept amintire, să‑și pecetluiască trecerea pe VT, sau prietenia, sau iubirea sau credința, cine cum își dorește.” Se cerea o scurtă pauză pentru a admira priveliștea și a face câteva poze.
Drumul ne-a purtat apoi pe iarbă, drum pietruit, terenuri despărțite de garduri electrice sau din lemn, printre câteva gospodării de vară. Am ajuns apoi în Poiana Cătunenilor unde ne-am oprit să admirăm peisajul superb: tot lanțul munților Rodnei (cu Vârfurile Ineu, Ineuț, Roșu), Suhardul, Oușorul, 12 Apostoli, tot lanțul munților Călimani și Heniul. O mare bucată de drum ne-au însoțit sturzul cântător, gaița, măcăleandrul, pițigoiul mare, al căror glas răsuna împrejur și pe care le-am ochit cu binoclul. Ne-au ieșit în cale și spânzul, podbalul, viorele și chiar brândușe.
Pauza de prânz am făcut-o la jumătatea drumului unde este un izvor pe partea stângă și se găsește o masă cu două bănci. După alți șase kilometri, am ajuns în următorul cătun, Ciosa, traversând o pădurice ce urcă pentru ca mai apoi să coboare către sat. Am trecut pe lângă o bisericuță și am continuat pe un drum pietruit, printre dealuri, până ce muntele Tășuleasa ne-a devenit tovarăș de drum pentru încă circa un kilometru. Am ajuns și pe renumitul Drum al Romanilor, „sub forma unor dale de piatră interesante, cu o origine controversată. Unii istorici spun că acest drum a fost construit de romani prin anul 260 în dorința de a extinde imperiul către nord, spre Bucovina de azi. Alții spun că ar avea o istorie mai recentă, din perioada austro-ungară, fiind de fapt un drum grăniceresc, folosit apoi ca drum comercial. Se pare că acest drum a fost prelungit la porunca Mariei Tereza prin anul 1760. La inițiativa Complexului Muzeal Bistrița‑Năsăud și a Asociației Tășuleasa Social, s‑au început săpături arheologice pe acest drum, în speranța că într‑o bună zi se va elucida misterul care îl învăluie.”
Apoi, de la o distanță mică, în față, am observat monumentul Crucea de Fier, „construit în 2018 de către Asociația Tășuleasa Social după modelul monumentului Cruz de Ferro de pe Camino de Santiago din Spania, construit în cinstea drumeților de pe Via Transilvanica, care pot să lase o piatră la baza monumentului, gest simbolic de renunțare la greutăți și păcate.”.
După 8 ore de drum am ajuns în campusul Tășuleasa Social care urma să ne fie cazare. Ne-a întâmpinat Milu, cu care am stat toată seara de vorbă despre proiectele Tășuleasa și nu numai. L-am întâlnit și pe domnul Alin Ușeriu care ne-a strâns mâna cu căldură și ne-a împărtășit din dragostea pe care o poartă proiectului Via Transilvanica. Doamna Aurica ne-a încântat cu un ceai cald și aromat din plante, o cină delicioasă și o atmosferă veselă.
Ne-am odihnit bine, am mâncat bine, ne-am simțit foarte foarte bine la Tășuleasa, aproape nemaivrând să plecăm. După ce am primit ștampila am pornit la drum, spre Lunca Ilvei, de data aceasta pe varianta B, de 15 km și +796 m diferență de nivel. Acest traseu ne-a purtat pe drumuri forestiere, cărări de iarbă, dealuri și pădure răcoroasă de molid. O zonă foarte frumoasă de popas a fost Poiana lui Gălan, aici am făcut o pauză mai mare, admirând frumusețea locului și odihnindu-ne la soare. Și de aici se vedea în jur tot lanțul munților Rodnei, Suhardul, Oușoru, 12 Apostoli, tot lanțul munților Călimani și Heniul. Deși la fel de senină, ziua aceasta a bătut vântul mai tare, ceea ce ne-a pus în mișcare constant, luând mai puține pauze decât în ziua anterioară.
După 36 km, 2 ștampile, multe amintiri frumoase, multe poze în galeria telefonului și dorința de a reveni pe Via Transilvanica, aventura noastră s-a încheiat.
Text: Roxana O.
