Bănița, Măria, Lazărul și o trupă veselă

Acu ceva timp, când căutam pe net locuri interesante de văzut vara, am găsit niște imagini cu Cheile Băniței. Este un loc sălbatic, dar liniștit, cu roci din calcar săpate de ape pe o adâncime de 10 - 15 metri. Cursul sinusoidal al văii Băniței este la fel de interesant ca și pereții stâncoși de pe margini, curs care a săpat mii de ani straturi de diferite culori. 

Am plecat din Cluj să vedem Cheile Băniței, să ne relaxăm într-o drumeție care promitea și apă, și un traseu de via ferrata cules de pe net - tot în Cheile Băniței. Am luat cu noi kiturile de via ferrata oferite de Alpinexpe, am făcut ședința tehnică, apoi am plecat spre traseu. Surpriza mare a fost că nimeni de acolo nu știa ce este o via ferrata, darmite să fie construită. Ce vazusem eu pe net, denumit pe net via ferrata Cheile Băniței, de fapt este un cablu de metal pus pe un perete al cheilor, la 2 metri deasupra apei.

Am luat lucrurile ca atare și ne-am relaxat în apa cheilor, cu papucii de apă în picioare. A parcurs traseul cheilor prin apă din aval în amonte, apoi ne-am întors pentru o ultimă poză de final de traseu. După poză, în timp ce ne echipam, un bolovan de pe versantul cetății dacice ne-a atras atenția că zăbovim prea mult pe acolo și s-a rostogolit de la 20-30 de metri înălțime, drept în apa Băniței, pe locul în care făcusem fotografia de grup.

Am apucat să strigăm  - CADE!!!   - PIETRE!!!  și atât. Paznicul parcului natural Cheile Băniței și-a făcut apariția rapid, a văzut că nu sunt răniți, a anunțat la 112 evenimentul și a închis parcul pentru tot restul zilei.

Noi am mulțumit fiecare dumnezeului lui că ne-a dus din locul din care am făcut poza de grup, apoi am plecat spre alt obiectiv - Peștera Bolii. Aceasta își are denumirea de la nobilul Bodea, maghiarizat Bolya, fostul proprietar al terenului pe care se afla peștera. Peștera este destul de mare, a fost vizitată de multe persoane de-a lungul timpului și este invelită în multe legende. Legenda Jupânesei, Legenda Lupului Alb Dacic, Icoana Maicii Domnului, sunt doar câteva dintre ele.

După alte câteva poze și discuții despre incidentul anterior, am plecat spre Cascada Măriei sau Mariii, discutând despre câți de i sunt la aceasta cascadă. Eram tot în căutarea unui traseu de via ferrata. Încă mai speram. Pe drumul dintre culmile stâncoase din valea Măriii, spre cascada Măriii, am observat aceleași cabluri puse pe peretele de calcar de-a lungul cărării, ca și cele din Cheile Băniței. Toată valea Mariii s-a dovedit a fi spectaculoasa. Destul de greu accesibilă, dar cu trepte construite din lemn pe porțiunile mai dificile, ne-a primit discretă si însorită. Sunt 6 cascade, ultima fiind cea mai inalta - de peste 30 de metri. Se zice ca debitul acesteia nu scade nici in perioadele de secetă. 

Cascada Lazărului este ceva mai mică, dar la fel de spectaculoasă. Poteca până acolo este mai lină, iar crestele muntelui mai liniștite. Pe drum am vazut gălbiori, iuțari, și alte ciuperci de pădure. 

Distanța parcursă, de 9 kilometri cu o diferență de nivel de peste 500 de metri a făcut din acestă drumeție una reușită. Dintr-o excursie ușoară am reușit să facem una medie ca dificultate, dar fără să simțim efortul fizic imediat...

Bănița, Măria si Lazărul și-au dat mâna ca să ne ofere o zi plăcută, relaxantă și plină de surprize.

Participanți la acestă drumeție - Andrada, Alexandra, Andrei, Denisa, Elena, Felipe, Marcela, Flori, Simona, Zorinela, Roxana, Cosmin si eu.