20 Apr2026

Cheile Râmețului și Pravului, Vf. Vulturului și Piatra Cheii

Catalin A.
Cheile Râmețului și Pravului, Vf. Vulturului și Piatra Cheii

Relatare de Ovidiu M.

Sâmbătă 18.04.2026 A.D. va rămâne o zi de neuitat pentru mulți dintre participanții la tură. Și n-am fost puțini! Alte chei, alte aventuri. După Cheile Vălișoarei au urmat, oarecum firesc, Cheile Râmețului, cu parcurgerea ambilor versanți. Intenționam să ajungem și la un punct de belvedere în șaua dintre Vf. Plaiului și Muntele Cetii dar, după cum veți vedea, socotelile de acasă nu se potrivesc mereu cu cele din pădure.

Am plecat din parcarea de la ieșirea din chei la 9:30, urmând firul văii pe potecă, scoabe sau bolovani. O scurtă încălzire numai bună pentru ceea ce a urmat. Ne aștepta Brâna Caprelor, o porțiune arhicunoscută, extrem de spectaculoasă, dar care necesită niscaiva precauții. Din fericire, pe toată durata turei, vremea a fost ca la comandă. Ne-au bucurat deopotrivă atât razele de soare ce luminau stâncile, cât și de muzica apei de la poalele hăului. 

Am ajuns apoi la capătul Uniunii Europene, respectiv Satul Cheia. Gabriel s-a mirat de numărul mare de vizitatori (“A mai rămas cineva în oraș?”), dar cred că-i va fi făcut plăcere întâlnirea cu noi. Ne-am întins puțin la vorbă, am fotografiat cele două piese de arhitectură vernaculară excelent reconstituite, și am aflat de planul lui de a amenaja un nou traseu peste Piatra Nicaia, una dintre frumusețile ascunse ale Trascăului. Acesta ar fi deja al treilea traseu conceput de Gabriel, după PR către Cheile Pravului, și PA către Piatra Vulturului, acestea deschizând perspective excelente pentru turele de week-end din zonă. Ar fi cazul să le întâlnim și pe harta din site-ul și aplicația Muntii Noștri!

La sugestia lui Gabriel, am modificat traseul inițial, și am hotărât să facem o escapadă în Cheile Pravului. Am trecut de Cheile Bălții urmând apoi să intrăm pe Valea Ivășcanilor. Aici am dat de greu! Zăpada abundentă din iarna asta a dus la mulți copaci prăbușiți peste potecă care trebuiau când săriți, când ocoliți. Au mai fost necesare și traversări multiple ale văii destul de înfoiate. Rezultatul? Cele 30 de minute estimate – inclusiv pe săgeata indicatoare - s-au transformat într-o cinstită oră și jumătate! După vizitarea Cheilor Pravului, am revenit pe TA, iar aproape de șipotul și șura cu ușa anti urs, am început urcarea către Piatra Vulturului ghidați de marcajul PA. 

În prima parte, poteca trece printr-o poiană, apoi o cotește la dreapta prin pădurea de fag. Pe măsură ce urcă, panta se asprește, iar arbuști spinoși iau locul fagilor. La finele urcării, poteca o cotește la stânga și merge pe un urcuș infinit mai blând către primul vârf al turei, Piatra Vulturului. Inițial am crezut că toponimia lui este modernă, dar am constatat că figurează la fel și pe hărțile iosefine de la sfârșitul sec. al XVIII-lea. Or fi existând atunci destui vulturi suri, dispăruți din păcate în perioada interbelică, mare parte din cauza momelilor otrăvite destinate lupilor. 

După de am admirat splendidele panorame, aproape aeriene, de pe vârf, am pornit către Piatra Cheii, practic un vârf frate al primului, cu panorame puțin diferite, dar cel puțin la fel de spectaculoase. Întrucât plimbarica din Cheile Pravului ne-a întârziat peste așteptări, am lăsat Cheile Întregalde pe altă dată, și am continuat pe PA până la intersecția acestuia cu marcajul CG, pe care aveam să-l urmăm până la final. A urmat o coborâre de vreo 35 de minute, pe alocuri accentuată, care ne-a scos foarte aproape de parcarea unde lăsasem mașinile cu opt ore în urmă.

În concluzie, a fost o tură cu un peisaj variat. Am parcurs chei, brâne, văi repezi, cascade, poteci umbroase prin padure, poteci însorite în pajiști și, nu în cele din urmă, am admirat clădiri arhaice din acelea care dau un farmec deosebit Apusenilor. Mulțumim participanților la tură, 27(!) plus un patruped plin de energie, cu o mențiune specială - din nou - pentru Kata V., cea care ne-a oferit niște fotografii minunate cu al ei DSLR, cărat cu stoicism pe poteci anevoioase. 

 

Galerie:  https://photos.google.com/share/AF1QipOd0wxCLcSgJJzq5PZd2VsNAnCtKxCyEiAy7HNI2EXTbblzZ2pAj7gGmlNI1VaF9w?key=TDlYM0U1SHotSFU4YUpEZVFVQjFfZlc2LTMtZ053