Colinele Transilvaniei. Tărâmul liniștii, explorat pe două roți.

🌤️ Introducere

    Tot urmărind aventurile lui Andrei Pletea pe canalul YouTube "România la pas", vizionând  episodul în care a traversat pe două roți Terra Saxonum, mi-am dat seama că eu nu fusesem pe-acolo decât marginal și doar pe traseele din cadrul TBT, adică zona cuprinsă între Saschiz, Daia, Meșendorf și Bunești.
    Primăvara trecuse, vara ar fi fost prea cald — toamna e perfectă pentru pedalat în acea zonă.
Mai trebuia să găsesc un traseu de tip circuit care să lege dealurile dintre Biertan, Pelișor, Criș și Noul Săsesc, care să fie și ciclabil, și cu priveliști frumoase, dar care să includă și Via Transilvanica și satele săsești cu bisericile fortificate.
L-am găsit căutând chiar Colinele Transilvaniei pe Outdooractive. Perfect! Un traseu de 80 km care permite și scurtarea, în caz de necesitate, la 60 km sau undeva între 40 și 50 km.

🚴‍♂️ Traseul

    Traseul începe chiar de pe DJ141, între Richiș și Pelișor, la intrarea pe BR. Ne duce prin păduri și poieni spre est, până deasupra Netușului, de unde cârmește spre nord, către Stejărenii, pe care îl leagă prin Criș de Mălâncrav. De-acolo urmează porțiunea de Via Transilvanica până în Biertan, de unde urma să ne întoarcem înapoi prin Richiș. Posibilități de a-l scurta existau, urmând unele dintre traseele de la MBM – Mediaș Bike Marathon. Perfect! Ia să fac publică, pe grupul bicicliștilor din CAR, intenția mea, să vedem cine se încumetă.

🌿 Ziua și echipa

    Ziua pe care am ales-o a fost cea pe care Meteoblue o anunța drept cea mai călduroasă și însorită de la sfârșitul lui octombrie. A căzut într-o joi. Știam că asta va reduce numărul de participanți, dar am preferat să fie o tură frumoasă, nu una în forță doar de dragul de a pedala. Așa că, în final, ne-am adunat patru oameni: eu, Claudia, nelipsitul Romeo și Florin, cu care, până acum, nu mi se mai intersectaseră potecile.

🚵‍♂️ Plecarea și primele poteci

    Teoretic, trebuia să pornim în tură la ora 9 dimineața, dar micile întârzieri din trafic au făcut ca abia pe la 10 să începem să pedalăm. Pădurea ne-a întâmpinat cu crengile larg deschise, cu o paletă de culori calde și poteci bătătorite. Drumul ni se deschidea în față, cu umbre jucăușe peste covorul de frunze galbene, proaspăt așternute.
    Ce frumusețe! Nu-mi amintesc de când am pedalat ultima dată atât de relaxat, fără grija de a nu rata traseul, marcat impecabil, atât cu semne turistice, cât și cu cele ale MBM. Din când în când mai adia vântul și arunca peste noi o ploaie de frunze. 🍁

🌾 Priveliștea

    Drumul șerpuia frumos, cu urcări și coborâri domoale. La prima poiană am făcut un mic popas. În zări se vedea creasta Făgărașului, aproape în întregime. De vis!
    Aveai impresia că e un zid uriaș care ține norii să nu năvălească peste cerul nostru, să ne strice aventura.

🌤️ Starea de plutire

    Timpul s-a oprit. Atunci și încă de câteva ori. Nu ne-am mai făcut griji de încadrarea în orele de zi și am tot pedalat, absorbiți de peisajul deosebit de frumos ce ni se întindea în față, care parcă ne chema, precum sirenele pe marinari, în larg.

🏔️ Popasul cu vedere spre Făgăraș

    La prima movilă, cu cea mai deschisă priveliște spre Făgărași, am făcut un popas mai lung. Poze peste poze, filmări peste filmări și câte un oftat; probabil pentru că se termină vara, probabil pentru că nu am mai ajuns pe crestele Făgărașilor. Instinctiv, la plecare, am pornit direct spre ei. Evident, în direcția greșită.
    Nu-i nimic. Ne-am întors și am continuat spre est.

😄 O liniște neobișnuită

    M-a surprins uimirea că nu s-a plâns Romeo. Fie nu-l auzisem, fie, cel mai probabil, nu avea motiv. Să fie asta un indicator al cât de frumos era drumul și peisajul? Posibil...

🎥 Episodul cu Florin

    Absorbit de peisaj și de călătorie, am și uitat să-l întreb pe Florin dacă îl mai doare umărul. Chiar la început, reușise să facă un "front flip" spectaculos cu bicicleta, o rotație completă înainte, pe care nici acum nu o înțeleg pe deplin. Noroc că l-am surprins pe cameră! M-am uitat spre el. Era tot un zâmbet. Era ok, n-avea rost să-l mai întreb.

🗺️ Decizia de pe creastă

    La un moment dat, tot ne-am trezit la realitate și ne-am evaluat avansul în tură: clar nu reușeam să parcurgem toți cei 80 km propuși pentru o singură zi. Probabil ne-ar fi prins noaptea pe la 60–70% din lungimea traseului. Ne-am uitat pe hartă și ne-am orientat în teren: mai continuam pe creastă și coboram pe primul drum bun spre Mălâncrav. Tăiam, în felul acesta, vreo 20 km din lungime. Tot ne-ar fi prins noaptea, dar măcar am fi fost pe asfalt.

    Pornirăm.

🌇 Coborârea spre Mălâncrav

    În coborârea noastră spre Mălâncrav ni s-a deschis în față o vale de „stă mâța-n coadă”. Așa am stat și noi.
Coborârea a fost lină, iar drumul doar cu câteva petice de noroi. Nimic grav. La intrarea în sat ne-a întâmpinat o căruță cu două domnișoare: una ținea haturile calului, iar cealaltă îl admira pe Romeo.

                                                              Gata, îl însuram aici, glumirăm între noi. 😄

🏰 Întâlnirea din Mălâncrav

    În sat ne-am oprit la o fântână pentru a ne alimenta cu apă, moment în care am intrat în vorbă cu un grup de turiști, tineri de liceu bănuiesc, veniți tocmai din Varșovia. Am conversat în engleză cu ei și le-am explicat de ce, în fața unei case vechi săsești (sărăcăcioase în concepția lor), stăteau două mașini scumpe: un Audi și un Mercedes.

    Nu, nu era „corruption”, cum credeau ei, ci doar fuga celor de la oraș la sat, departe de agitație și poluare.

    Ne-am îndreptat apoi spre biserica fortificată, pe care am și vizitat-o, de altfel. Foarte frumos întreținută.
Acolo am dat și de restul grupului de vizitatori. Gata! Venea seara peste noi și nu mai era timp de stat.

    Am plecat în trombă spre urcarea peste dealul ce ne despărțea de Noul Săsesc, tot pe Via Transilvanica și tot recunoscând locurile filmate de Andrei în aventura lui pe bicicletă, în care a parcurs întregul drum ce leagă nordul de sudul țării.

                                                               „Uite!” ziceam, „Borna asta a filmat-o și Andrei.”

🌙 Drumul de întoarcere

    Am ajuns pe nesimțite în Noul Săsesc. De-acolo, am mai urcat un deal și-am mai coborât pe-o vale, până am ajuns în Copșa Mare, exact la lăsatul serii.
    Mici incidente hazlii au mai fost pe parcurs, dar nimic grav. Ba o tumbă, ba un balet pe MTB în încercarea de a evita o băltoacă de noroi.

    În Copșa Mare am dat de asfalt și am decis să nu-l mai lăsăm până la mașini. Deja eram cu luminile bicicletelor pornite.
A urmat Biertan, cu a sa impunătoare biserică fortificată, pe care nu am mai reușit să o vizităm. Nu-i nimic, ne vom folosi de asta ca de un motiv să revenim și să mai explorăm zona.

    Era deja noapte în toată regula. Pe asfalt vom pedala până la mașini. Nu era momentul să bântuim pădurile pe traseul de întoarcere inițial. Era clar, de pe-acum, că vor fi mai mult de 60 km.

    Dă-i pedala! Încolonați frumos și luminați ca un pom de Crăciun, fiecare cu alt tipar de palpâire a luminii roșii din spate și alt con de lumină al farului din față. Nu mai vedeam nimic în lateral și m-am trezit analizând luminile fiecăruia. 🙂

    Mai urma o urcare zdravănă până la mașini, pe un drum în serpentine, care i-a descărcat definitiv bateria bicicletei lui Romeo.
A fost nevoie de mai bine de zece ture împreună până să găsesc traseul care să-l aducă în punctul ăsta.

    Am ajuns la mașini în jurul orei 20, mai mult decât mulțumiți de ce am realizat în acea zi.
    Memorabil!

🌅 Epilog

    Există ture în care totul se aliniază fără efort: vremea, ritmul, oamenii, drumul. A fost una dintre ele. Am pornit fără grabă, am pedalat printre coline care păreau să nu se termine niciodată și am trăit o zi în care timpul a uitat să mai curgă.

    Colinele Transilvaniei nu sunt un loc anume, ci o stare. Un amestec de lumină caldă, liniște și urme vechi de civilizație care coexistă fără ostentație. Satele săsești, bisericile fortificate, potecile moi de pământ, toate spun aceeași poveste: că frumusețea nu strigă, doar te invită să încetinești.

    Am învățat din nou că o tură reușită nu se măsoară în kilometri, ci în starea de după: când cobori de pe bicicletă și simți că ceva din tine a rămas acolo, între dealuri, fericit că a existat o zi ca asta.

    Aventura a fost filmată și o puteți viziona aici: https://youtu.be/9XUiuNlT1Sk?si=UFzrPfCdeXt2X3Op  si aici, ce a filmat Florin: https://youtu.be/lnHlCituCCY?si=nFrZ6qcXsDp2D5Gc

   Traseul il puteți găsi aici: https://out.ac/IeaTxE