Cu cortul pe creasta Munților Mehedinți, MUNȚII NOȘTRI

Sfârșitul lunii septembrie a adus în lumina CAR Cluj o incursiune în Munții Mehedinți, fiind purtați de ideea parcurgerii unui traseu de creastă, lăsând deoparte, de data aceasta, fascinantele crovuri.

Ne-am adunat 12 munțomani și am campat la lumina frontalor mai sus de Păstrăvăria Herculane, chiar înainte de intrarea în Cheile Pecinișcăi, iar după câteva povești la lumina frontalei ne băgăm la somn pentru că ne așteaptă o zi lungă.

Chiar dacă gândul inițial ar fi fost parcurgerea integrală a marcajului Bandă Roșie de Mehedinți, am decis că ar fi mai interesant să începem urcarea către creasta acestor munți prin Cheile Pecinișcăi. Acestea, deși nu foarte lungi, oferă un peisaj carstic spectaculos, cu pierderi subterane de apă și stânci impunătoare. Marcajul Cruce Roșie străbate o pădure de fag care ne umple de energie și ne poartă până la drumul forestier unde întâlnim Banda Roșie. De aici bobinăm constant pe acest drum ce șerpuiește și se împletește pe culme, oferind deschideri ample de peisaj din loc în loc, fie către versanții estici, fie către vârfurile importante ale Mehedinților (Domogledul, Inălățu Mare, Pietrele Albe și Vârful lui Stan).

Forestierul se termină la intrarea în depresiunea carstică denumită Balta Cerbului. Această polie își trage numele de la zona mlăștinoasă ce se află în mijlocul ei, loc în care toamna se adună cerbii în timpul boncănitului. Aici intenționăm să campăm astăzi, dar ne facem griji pentru găsirea unei surse bune de apă potabilă. Chiar la intrarea în Balta Cerbului pare a fi amenajată o captare de apă la radăcina unui copac, dar apa stătută de acolo nu inspiră deloc încredere. Avem noroc să întâlnim un om care se află în zonă pentru a își recupera vacile rătăcite, animale ce au ieșit din perimetrul lor delimitat cu gard electric din cauza distrugerii acestuia de către ateviști sau enduriști. Omul este cunoscător al zonei și ne indică unde se află izvorul de unde ne putem aproviziona cu apă bună de băut. De-a dreptul fascinant mi se pare faptul ca pârâul care se formeaza din această zonă umedă se pierde peste doar câteva sute de metri către liziera pădurii prin intermediul unor sorburi.

De aici peisajul călătoriei noastre se schimbă, iar drumul forestier lasă locul potecilor marcate și nemarcate. Pe o astfel de potecă nemarcată urcăm și noi, ziua următoare, pe vf. Inălățu Mare (1301 m). Aici găsim un punct panoramic impresionant de unde observăm vastele păduri pe care le străbătusem deunăzi. Coborâm apoi spre poiana Țesnei, căutând atent cea mai bună variantă. Ajungem la stâna ce se află mai sus de Moara Dracului, iar omul ce are grijă de acest loc ne indică unde este izovrul ce ne va furniza apă pentru cea de-a doua parte a zilei. Continuăm traseul, urmărind iarăși Banda Roșie, acompaniați de un câine drumeț ce ne va însoți până în șaua Arșasca. Urcușul este mai anevoios până pe vf. Coștegu Mare, de unde eforturile ne sunt răsplătite în scurt timp prin apariția lapiezurilor de la care își trage numele vf. Pietrele Albe. Spre surprinderea noastră, găsim două vârfuri învecinate care au plăcuță cu același nume, dar asta nu știrbește cu nimic frumusețea albă a calcarelor mehedințene.

Marcajul BR devine din ce în ce mai slab după aceste vârfuri omonime așa că orientarea o confirmăm cu hărțile redutabile din aplicația Munții Noștri. Deși țelul nostru de astăzi este Poiana Beletina, identificarea unei surse de apă undeva în șaua de deasupra crovului Medved ne determină să campăm în acea zonă, pentru a ne putea bucura pe lumină de instalarea corturilor și de un tablou cu vf. Arjana din Munții Cernei în prim plan. Noaptea ne oferă un spectacol luminos în depărtare și un cer plin de stele, care se acoperă încet-încet și aduce o ploaie ca fundal sonor pentru primele ore de somn.

Dimineața ieșim din corturi admirând încă multitudinea de constelații, dintre care remarcăm imediat uriașul Orion. Pornim pe traseu înainte de răsăritul soarelui, pe care îl întâmpinăm somptuos de pe culmi. Trecem peste vf. Broscan (1308 m), un alt colos de calcar al acestor munți, după care coborâm paralel cu Crovul Mare, fără însă a îl zări. Mai avem încă un hop de trecut, vf. Tâlva, până ce coborâm în poiana Beletina, o depresiune carstică prelungă, exemplu-școală de polie, pe care o străbatem admirând splendoarea lapiezurilor cu care aceasta este presărată.

Vârful lui Stan (1466 m) este cel mai înalt punct al Munților Mehedinți și, chiar dacă nu este străbătut de Banda Roșie, decidem să îl urcăm la acest final de parcurs al celui mai important sector de creastă al acestor munți. Impunător și semeț, acest pisc de calcar dur își ia în serios rolul și ne delectează cu un parcurs „din piatră în piatră” ce ne face să călcăm atent la fiecare pas.

De pe vârf spre șaua Arșasca ne așteaptă doar coborâre, iar de aici ne punem la lucru abilitățile de autostopiști. Ploaia ne-a ocolit până acum și astfel reușim să ne deplasăm repede spre Herculane, în echipe de câte 2 și 4, lăsând în urmă o nouă poveste la care Munții Mehedinți au fost co-autori.

Mulțumim pentru susținere celor de la Munții Noștri, care au cotribuit cu hărți prețioase și cu 3 luni de abonament explorer pentru participanții la această drumeție.

Relatare și foto: Radu Ioanițescu