Drumeție la rhododendron, UMT Software

Rhododendron myrtifolium reprezintă specia larg răspândită în M-ții Carpați prin zonele alpine, adoră înălțimile, motiv pentru care este îndrăgit de oamenii de munte. Apare în zone fără calcar la altitudini care încep de pe la circa 1600 m. Apogeul apariției acestuia poate varia de la an la an în funcție de microclimatul masivului montan. Adesea sunt florile care trezesc interesul munțomanilor de vară înspre zonele înalte,  întrucât apare imediat după topirea zăpezilor prin munți, începând cu mai până în iulie.

În zone extinse din creasta M-ților Rodnei acesta apare în cantități impresionante, motiv pentru care în fiecare sezon rhodo avem planificată cel puțin câte o întâlnire cu acești faini munți. La fel ca și anul anterior, tura din acest an a fost propusă de Geta Oltean care însă nu a reușit să mai țină tura datorită unor amânări repetate datorate ciclului climatic întârziat din 2021. Tura fiind așteptată de mulți colegi și simpatizanți, inclusiv de către mine, hotărăsc fără ezitare a prelua conducerea acesteia într-un format apropiat de cel propus inițial de Geta.

Astfel se face că vinerea seara ne întâlnim un grup de 16 membri noi și vechi plus câțiva simpatizanți, pe valea pârâului Repede, amonte de cantonul silvic Cheia de lângă Repedea, locul de întâlnire și plecarea în circuitul de două zile cu corturile în creasta Rodnei. Acolo aveam în vedere două poienițe pentru înoptare sau o ascensiune de circa o oră până în șaua cu cruce din care se putea admira răsăritul deasupra M-ților Maramureșului. Cum o parte dintre colegii de tură ajung doar către seară sau a doua zi dimineața, alegem cea mai ușor accesibila poiană pentru mașinile cu garda joasă, poieniță amplasată după confluența pârâului Repede cu pârâul Vinișoru. Norocul face să dau peste proprietarul acelei poieni, Ion Horincă, care avea în proprietate de asemenea și versantul drept al pârâului Repede din acea zonă, pe culmea căruia avea amplasat un grajd și câteva văcuțe pe care le mulgea zilnic. Un om ospitalier și sufletist Ion Horincă, ne oferă imediat lapte cald, proaspăt muls de el, apoi deschide poarta poienii unde ne parcăm și mașinile pe lângă corturi pentru a rămâne în siguranță până la întoarcerea de pe munte.

Sâmbătă dimineața până la 7:40 ajung la noi și ultimii colegi, Nandor, Oana, Florin și Adriana astfel că la 8:00 suntem gata de plecare în tura care părea să aibe semne bune, flori, bună dispoziție, vreme bună aparent, cu o probabilitate redusă pentru o ploaie de vară către seară. Tura o începem cu un sector nemarcat pe care îl aveam pe lista de așteptare de mai multă vreme, ascensiunea pe pârâul Vinișoru în căutarea renumitului “borcut” de Maramureș cu apă minerală carbogazoasă iar apoi o urcare prin poieni printre case și grajduri direct în șaua cu cruce, șa în care se ajunge de obicei pe ocolite prin Repedea pe drumuri de căruță. Din șaua cu cruce ținem drumul destul de umblat care leagă Repedea de fosta cabană Puzdrele. De la fosta cabană Puzdrele începem urcarea direct spre creastă prin căldări de-a lungul Văii Negoescu Mare. În partea superioară, la peste 1800 m altitudine, începeam să găsim în sfârșit și primele tufe de rhodo înflorite. Ne bucurăm de ele deși ceea ce așteptam cu adevărat găsim abia în creastă, ieșim în Șaua Laptelui. Acolo culmile din proximitatea vârfurilor erau colorate în roz, acel peisaj unic pe care îl găsim doar în această perioadă a anului. Facem câteva popasuri pe lângă tufele de rhodo iar apoi urcăm pe Vf. Laptele Mare. De acolo observăm Vf. Puzdrele ale cărui culme și față estică erau complet roz, nu îl mai văzusem așa colorat niciodată. Era în planul turei împreună cu abordarea culmii cu cele două Vf. Negoiasa. Observ norii și pregătirile de furtună din M-ții Maramureșului însă nu îmi fac griji pentru moment întrucât vântul bătea de la vest la est. Odată ajunși în șaua Puzdrele văd cum vântul își schimbă brusc direcția, începe să prindă direcția NE-SV, moment în care îmi dau seama că ploaia și furtuna va ajunge și prin M-ții Rodnei. Renunțăm cu regret la Vf Puzdrele apoi ținem poteca BR spre “Carți”. La intrarea în jnepenii de pe potecă, pe sub Vf. Puzdrele, încep să apară și primii stropi de slabă intensitate. Starea meteo nu arata bine deloc, luam în calcul inclusiv să ne adăpostim sub nailoanele de pus sub corturi într-o zonă safe dacă situația ar fi cerut-o, în M-ții Maramureșului era o vreme foarte rea, furtună cu multe descărcări electrice iar vântul bătea în direcția nefavorabilă pentru noi. Odată ajunși în Tarnița Bârsanului ploaia își intră în drepturi, începe ro-alertul să ne avertizeze despre codul galben de furtună, inutil pentru noi, vedeam clar de pe munte distribuția norilor, ne echipăm complet cu tot arsenalul din dotare și continuăm pe ploaie întrucât nu eram în culme, renunțăm la urcarea pe Vf Negoiasa Mic și Mare și ținem poteca de la baza acestora, observând ceva descărcări electrice la câțiva kilometri. Continuăm până în zona de campare permisă din Șaua între Izvoare fără a fi nevoiți să ne adăpostim, deși ploua descărcările erau la distanță prin alte părți. Odată ajunși “La Cărți” ne montăm corturile pe o ploaie ușoară iar spre seară când reapare vremea bună mai ieșim să mai uscăm dintre straturile exterioare și să admirăm frumosul peisaj care se deschide de acolo. Participanții fuseră informați și sfătuiți să își protejeze lucrurile în saci de plastic astfel că au avut o noapte liniștită și călduroasă petrecuta în haine uscate. În această prima zi aveam să parcurgem în jur de 17 Km cu o diferența pozitivă de nivel de 1751 m.

Ziua următoare părea să fie asemănătoare, vreme bună cu ceva mici șanse de ploi de vară către seară, după ora 18:00, oră la care am fi pe valea pârâului Repede, astfel că pornim pe planul standard în care aveam să urmăm traseul pe culmile roz, Vf. Repede, Vf. Cormaia, Vf. La Cățâni, Tarnița La Cruce, Vf. Rebra,  Vf. Buhăescu Mic și Mare, Pietrosu Rodnei apoi coborârea pe la Tăurile Buhăescu, Valea Buhăescu Mare apoi valea pârâului Repede și Repedea. Plecam la 8:00 iar traseul pe culme ne-a încântat în această perioadă, o frumusețe greu de descris în cuvinte. Ajunși în șaua Tarnița La Cruce observ trei colegi mai lenți cărora le verific dispoziția de a face bucla lungă și le propun o scurtătură pe drumul care deservea fosta stână Buhăescu Mare. Dintre aceștia doar Octavian vrea să scurteze întrucât avea o jenă la genunchi și bagajul puțin mai greu decât ar fi trebuit în tura asta și cât era el obișnuit să ducă. Urcăm pe fainele vârfuri Buhăescu iar apoi lăsăm bagajele la intrarea pe potecuța nemarcată dar bine conturată până la fosta stână Buhăescu Mare, poteca care coboară pe sub Curmătura Pietrosului. Câțiva colegi de tură rămân la bagaje iar restul facem o plimabare rapidă, dus-întors, pentru a saluta Pietrosu, un prieten mai vechi. În mai puțin de o oră aveam să revenim și începem coborârea spre Tăurile Buhăescu. Această porțiune de traseu a fost cea mai colorată și fascinantă din tură. O mulțime de rhodo și vederi incredibile asupra celor trei faine lacuri în cascadă. Ne cuceresc, astfel că facem o mulțime de pauze pentru poze și pentru a admira peisajul și lacurile. Odată ajunși la cascada mare de sub ultimul lac se deschid vederi ample asupra căldării care începea să adune firele de apă dintre Rebra și Grogotu, loc în care ar fi trebuit deja să îl zăresc pe Octavian. Ajungem la fosta stână Buhăescu Mare, loc în care ar fi trebuit să ne aștepte Octavian. Presupun că a coborât puțin mai jos pentru a găsi un loc umbrit însă nu dau de acesta nici după apariția primilor molizi, moment în care hotărasc să mă întorc totuși să verific dacă acesta nu a rămas mai sus cu eventuale probleme medicale. De acolo ne împărțim în două, grupul mare avea să continue prin căldare pe rețeaua de poteci ciobănești până la poteca de pe valea Buhăescu Mare, fiind conduși de colegi mai experimentați, Nandor, Alex și Florin, în timp ce Gabi și Ralu rămân cu mine. Ralu ne păzește bagajele iar eu cu Gabi dăm o fugă până în creastă, ajungem din nou în șaua Tarnița La Cruce, de unde ne despărțisem de Octavian. Nu dăm de acesta evident, rămăsese varianta că a continuat traseul și urma să îl găsim la mașini întrucât se descurca excelent cu orientarea și navigația, era blindat cu dispozitive. Îi explicasem în Tarnița La Cruce nu doar să țină drumu până la stână ci și cum și unde va trebui să ajungă și locul în care ne așteaptă mașinile. Din Tarnița La Cruce observ că se repetă scenariul din ziua anterioară, începe o furtună puternică în M-ții Maramureșului care părea să prindă și începutul văii paraului Repede. O iau la vale în pas alert cu Gabi iar prin dreptul stânii ne ajunge ploaia și pe noi, în mai puțin de o oră și jumatate ajungem la Ralu care montase cortul pe vreme bună când văzuse că ploaia era iminentă. Ne schimbăm de hainele ude și ne echipăm de ploaie în cort, strângem cortul și o luăm la vale. În acea porțiune exista o rețea de poteci ciobănești dezafectate odată cu dispariția stânelor din căldarea superioară, iar atenția trebuia îndreptată asupra văii principale ca element de orientare  pentru a înainta în paralel cu acesta și a nu rata intrarea pe firul văii unde se găsea poteca principală care aduna toate aceste poteci. Pentru cele două grupuri, această ultimă porțiune, de la intrarea pe firul apei văii Buhăescu Mare și până la Gura Noaselor, locul de confluența cu pârâul Repede, a reprezentat elementul surpriză de unicitate în contextul ploii care transformă tura într-una memorabilă, de povestit colegilor. Reteaua de pârâiașe secate sau mici păraie secundare deveniseră adevarate văi înspumate după torențiala care o dăduse. Eram pe un tărâm al apelor care veneau din toate părțile, iar podețele de bușteni erau fie acoperite de ape fie inutile. Traseul presupunea în jur de zece treceri prin apă în astfel de condiții iar continuarea potecii o găseai de cele mai multe ori peste apă. Florin avea o semicoardă scurtă la el așa că grupul din fața face balustradă la trecerile prin apă în unele locuri, descălțarea nu mai fost necesară, trecând în bocanci prin apă. Din păcate nu sunt poze cu această porțiune. De la Gura Noaselor începea un drum forestier practicabil cu mașini 4x4 de unde mai aveam câțiva km până la mașini. Noi ajungem pe înserate la cele două mașini rămase unde găsim și un cort montat. Din cort iese Octavian care ne povestește că nu a onorat întâlnirea cu ploaia, el ajungând acolo inainte de ora 18:00. Păcat, a fost distractiv :). Se descălțase doar la Gura Noaselor iar porțiunile de deasupra le trecuse pe bușteni sau cu un pas mai mare fără a se uda. Îmi spune că ne lăsase mesaj la stână că o luase la vale însă nu îl descoperisem printre bălăriile care sunt acum acolo. Grupul mare ajunsese cu două ore dupa Octavian, aproape de ora 20:00.

În această a doua zi am parcurs în jur de 18 Km cu o diferență pozitivă de nivel de 8-900 m.

Imediat ce prindem semnal GSM încep să ne intre și nouă avertizarile Ro-alert despre codul galben de furtună, eram în mașina prin Borșa, furtună ce a fost percepută de noi mai mult ca o răcoreală pe căldura prezentă inclusiv pe munte în această perioadă. Aflam apoi că apele au distrus ceva poduri prin zonă, inclusiv cel din Săcel aflat în drumul nostru spre Cluj. A fost necesar să abordăm o rută ocolitoare prin Vișeul de Sus.

A fost o tură faină cu multe învățăminte pentru colegii de tură mai puțin familiarizați cu drumeția pe munte cu corturile. Au aflat de ce este bine să mergem echipați corespunzător pe munte, să avem un cort potrivit de munte pe care să îl montăm rapid pe ploaie, să ne păstrăm lucrurile uscate în rucsac, să ne dozăm corect hrana și greutatea bagajului, să nu transportăm apa în plus și nu în ultimul rând avantajele trezitului cu noaptea-n cap pe munte.

Tura a fost oferită de către UMT Software, companie căreia îi mulțumim pentru sprijin în cadrul departamentului de drumeție. UMT Software, reprezinta divizia de software a UMT360, lider în soluții și servicii de gestionare a proiectelor.
https://www.umtsoftware.com

Vă aștept în curând cu o nouă tură în care vom căuta flori de munte în zone alpine, flori emblematice care nu se arată decât celor care iubesc sălbăticia crestelor și altitudinea, în căutarea florilor-de-colț ale Ciucașului, Merinito.

Ovidiu Motioc