Drumeție în Munții Țibău și pe Zimbroslave
Munții Țibău sunt o fâșie montană aflată între Munții Maramureșului și Obcinele Bucovinei, care sunt descriși de către unii autori ca făcând parte din Munților Maramureșului. Numiți și Munții Zimbroslavei, aceștia se remarcă ca o culme orientată pe direcția N-S, presărată din loc în loc cu stâncării izolate de calcar. Cel mai înalt punct este în vf. Țapu Mare, 1661 m. Munții Țibăului sunt mai puțin vizitați de către turiști, ne-fiind incluși în descrierile turistice, în principal din pricina apropierii de granița de nord a țării. În timpul celor două războaie mondiale aici au avut loc lupte crâncene de care ne amintesc prezența abundentă de tranșee și de drumuri militare.
Noi am început drumeția din valea Țibăului, urcând pe un drum forestier care iese în cătunul Fluturica. Aici întâlnim poieni vaste presărate cu multe flori colorate. Urcăm abrupt către vf. Iedul (1517 m), pe care facem primul popas mai cuprinzător. Ni se deschid peisaje largi către toții munții din împrejurimi: Maramureșului, Rodnei, Suhard, Obcinele Bucovinei. Vedem și cele 5 cupole ale vechiului radar sovietic „Pamir”, ce astăzi zace abandonat pe partea ucraineană a Carpaților, nu departe peste graniță.
După vf. Iedul urmăm culmea principală către nord, prin pajiști și pâlcuri de pădure până la vf. Țapu Mare, pe care se află o troiță ce consemnează luptele din Primul Război Mondial, precum și numele și altitudinea la care se află vârful. Luăm aici pauza de masă, pentru ca mai apoi să coborâm fără o potecă prea clară prin pădurea în care înca se mai văd urmele tranșeelor săpate aici acum mai bine de 100 de ani. Mai avem de trecut încă o pădure în care ne strecurăm fără potecă printre copaci, dar care poate fi ocolită cumva pe o curbă de nivel pe care noi nu am identificat-o. Ajungem la o stână aflată lângă un mic tău, dupa care urcam vf. Măgura Mică și continuăm pe un drum de pământ bine conturat care însoțește liziera pădurii. La finalul acestei culmi, coborâm spre valea Țibăului, cautând vechi drumuri forestiere, care ne conduc până la o vale secundara, de unde ajungem într-o frumos loc unde putem amplasa corturile.
A doua zi am avut în plan un circuit pe cele două vârfuri numite Zimbroslave, cea Mică și cea Mare. Ne așteaptă un alt traseu complet nemarcat, pe care îl începem pe valea Zimbroslava, urmând poteci ciobănești și urme de oi. Ieșim din pădure și urcăm abrupt pe vf. Zimbroslava Mică (care ne oferă priveliști spre toate zările, iar apoi printr-o șa, continuăm spre vf. Zimbroslava Mare (1602 m). Aici poposim lângă un turn mare de calcar și observăm urmele lăsate de amenajările de război din prima jumătate a secolului trecut. El cu siguranță a fost martorul tuturor evenimentelor petrecute aici.
De pe acest vârf începem să coborâm spre valea Țibăului, în direcția est, urmând o culme ce ne va duce direct în vale. Se vede că locurile nu sunt foarte umblate, așa că socoteala de pe hartă ne conduce spre un teren ceva mai anevoios, pentru că drumurile cândva practicabile s-au umplut de vegetație. Avem parte inclusiv de treceri prin urzici, brusturi uriași și copaci uscați ce trebuie ocoliți.
Ajungem în vale, iar la scurt timp ne întâmpină o ploaie torențială prin care mergem mai bine de 1h până la mașină. Așa se încheie incursiunea noastră într-o zonă sălbatică, dar frumoasă, mai puțin populară, dar ce oferă priveliști spectaculoase și te îndeamnă să îi cauți istoria sumbră a luptelor purtate cândva aici.
Text si foto: Radu Ioanițescu