Gestionarea riscului pe munte în context amator
Duminica 15 decembrie, ne-am bucurat să luăm parte la o sesiune specială despre gestionarea riscului pe munte în context amator, susținută de Cosmin Andron, ghid montan UIAGM, profesor la ENSA, căruia îi mulțumim enorm pentru inițiativa, amabilitate și timp.
Această întâlnire a fost găzduită într-o atmosferă prietenoasă, datorită sprijinului prietenilor noștri de la North Highland, cărora le mulțumim.
Sesiunea a fost unică, prin prisma perspectivei originale pe care Cosmin a adus-o asupra unui subiect crucial pentru oricine iubește muntele: gestionarea riscului.
Fiecare dintre noi, care practicăm sporturi montane, ne confruntăm în mod direct sau indirect cu decizii legate de risc. Pornind de la această premisă, Cosmin ne-a arătat o lume plină de nuanțe și ne-a deschis ochii asupra unor aspecte mai puțin obișnuite legate de siguranța pe munte.
Conștientizare și intentionalitate
Cosmin a început prin a ne încuraja să ne asumăm o intenționalitate conștientă în evaluarea riscurilor. Prin analogii interesante, ne-a ajutat să înțelegem cum diversele elemente – condițiile meteo, terenul, echipamentul și experiența echipei – se leagă între ele, influențând deciziile noastre pe munte.
Un punct important al discuției l-a reprezentat subiectul turelor de iarnă. Cosmin a detaliat semnificația cunoașterii zăpezii, a evaluării riscurilor de avalanșă și a modului în care putem adapta planificarea și execuția unei ture pentru a rămâne în siguranță.
Riscuri, pericole și măsuri
Un alt aspect care ne-a atras atenția a fost analiza riscurilor în funcție de mai mulți factori: pericolul, consecințele și măsurile care pot fi luate pentru a reduce expunerea. Cosmin a subliniat că experiența fiecărui membru al unei echipe joacă un rol central în aceste decizii și că accesul la informații despre accidente montane și alte resurse ne poate ajuta să luăm decizii mai bine fundamentate.
Masă rotundă
Un element super importante al sesiunii a fost formatul de masă rotundă, care ne-a permis participanților să se ne implicăm activ, cu întrebări, discuții și exemple din experiențele proprii și să dezbatem soluții practice pentru diverse situații întâlnite pe munte.
Perspective noi
La finalul întâlnirii, fiecare participant a plecat cu un bagaj actualizat de cunoștințe și cu o înțelegere mai profundă a modului în care putem gestiona riscurile pe munte, cu respect pentru natură și pentru cunoștințele noastre.
Mulțumim încă o dată lui Cosmin Andron pentru generozitatea de a ne împărtăși din expertiza sa și pentru modul captivant în care a abordat subiectul. De asemenea, recunoștință echipei de la North Highland pentru sprijinul oferit.
Aceste întâlniri ne ajută să devenim nu doar montaniarzi mai pregătiți, ci și o comunitate mai unită și conștientă.
Mulțumim Vio Oprea pentru fotografiile.
Abia așteptăm următoarea sesiune! 🌄