La Ineu de Florii
Anul acesta de Florii colegul nostru Lușu a organizat o tură în munții Rodnei, profitând de o fereastră de vreme bună în zona vârfului Ineu. Chiar dacă din punct de vedere calendaristic suntem deja în plină primăvară, pe creste natura încă se află la cumpăna dintre anotimpuri iar ninsorile recente ofereau acestei ture un potențial caracter hibernal. Traseul propus de colegul nostru a fost unul cu o dificultate ridicată, având în vedere distanța de aproape 18 km, care străbătea dus-întors 4 vârfuri de peste 1800 metri (Cobășel/Roșu/Ineuț/Ineu) cumulând peste 1500m diferențe de nivel, cu o durată care în condițiile date ar fi depășit 10 ore de mers.
Astfel, duminică la ora 5 am, 6 colegi am plecat din Cluj-Napoca și Târgu Mureș spre satul Șanț, punctul de pornire al traseului nostru. Pregătiți cu echipament complet de iarnă la care am adăugat pentru orice eventualitate și rachete de zăpadă, am pornit cu entuziasm dar cu oarecare scepticism că ne vom bucura de zăpadă, înconjurați fiind de brândușe și ghiocei. Ne-am recăpătat speranțele odată ce am început să urcăm, iar la orizont au apărut crestele înzăpezite. Cum vremea a fost prielnică cu temperaturi puțin peste zero grade și un soare blând de dimineață, am avut șansa să vedem un ciuf de pădure la vânătoare în primele ore ale zilei, iar în zăpada înghețată de pe poteca pădurii, nelipsitele urme de urs vechi de câteva ore.
După ce am traversat vârful Cobășel am întâlnit mult așteptata zăpada, într-un strat destul de generos și bine consolidat chiar dacă pe alocuri deja se vedeau urme de vegetație și stâncă. Spre vârful Roșu ne-am echipat cu colțari fără de care înaintarea ar fi fost grea, pe alocuri chiar periculoasă. Un aspect inedit al turei a fost faptul că unul dintre colegi, Serghei, a ales să parcurgă traseul pe schiuri de tură. Prin urmare am avut parte, printre altele, de o veritabilă demonstrație a modului în care abordezi pe schiuri un traseu de creastă și felul în care se gestionează diferite obstacole, totul prin prisma unui coleg cu o experiență vastă care face aceste lucruri cu multă dezinvoltură.
Secțiunea dintre Roșu și Ineuț ne-a scos la iveală o înșiruire de cornișe pe marginea potecii, care în condiții de ceață sau zăpadă foarte mare pentru cineva prea curios de peisajele din vale, ar fi putut fi problematice. În jurul orei 12:00 am fost acoperiți de nori și vântul a început să bată cu intensitate, ceea ce a mai diminuat din entuziasmul general. Am pornit cu toate acestea spre Ineu, iar la intersecția dintre creastă și ultima urcare spre vârf, pe o porțiune de pantă am găsit urme vechi, pe care am fost tentați în primă fază să le urmăm. Aici experiența lui Lușu și-a spus cuvântul, el avertizându-ne că respectiva zonă prin „tradiție" se umple de cornișe și că panta, chiar dacă scurtă, are o înclinație mai pronunțată decât pare, astfel că am ocolit-o și bine am făcut. Ajunși pe Ineu am sărbătorit traseul parcurs până la jumătate cu o ciocolată și o cană cu ceai, continuând apoi cu o scurtă deszăpezire a Refugiului Sub Ineu, unde am luat un prânz evident rece dar satisfăcător. Pornind înapoi ne-am uitat la drumul lung, alb, presărat cu cornișe și vârfurile care se înfățișau din nou înaintea noastră și pe care trebuia să le mai urcăm o dată, în sens invers. Deja ajunși la orele amiezii era clar că nu puteam pierde mult timp deoarece mai aveam destul de mers ca să ajungem la mașini pe lumină. Din fericire soarele a ieșit din nou prin perdeaua de nori atât cât să ne încălzească, transformând peisajul din față în unul care părea a fi cu totul nou. Zăpada a ținut cu noi, chiar dacă puțin mai moale, am rămas cu colțarii în picioare și nu a trebuit să folosim rachetele. Peisajul a fost condimentat și de câteva avalanșe proaspete pornite prin văi cât timp noi ne aflam pe Ineu, printre care o placă destul de mare, semn că temperatura crescuse mai mult decât resimțeau corpurile noastre.
Fie că a fost ciocolata din vârf, fie entuziasmul molipsitor al lui Serghei care la întoarcere a profitat din plin de zăpadă schiind după pofta inimii înaintea noastră, glumele ocazionale sau napolitanele aduse de Florin pentru toată lumea, cert este că la întoarcere nu am mai simțit la fel de tare efortul. Am ajuns mai repede decât credeam în zona de pădure, care în lumina unui soare aflat la apus, ne îmbia acum la contemplare și oferea deznodământul potrivit unei ture încheiate cu succes.
Am ajuns la mașini așa cum ne dorisem, înainte de lăsarea nopții, destul de obosiți dar împliniți de o experiență aparte. Dincolo de frumusețea intrinsecă a muntelui, de experiența unei asemenea ture, cred că lucrul cel mai deosebit al acestei zile a fost atmosfera foarte plăcută din cadrul grupului, discuțiile avute în atâtea ore de drumeție, pozele făcute drept amintire și nu în ultimul rând, zâmbetele împărtășite împreună.
Am încheiat totul evident cu o supă fierbinte însoțită de un ultim rând de glume, după care a urmat drumul spre casă unde am ajuns fiecare puțin după miezul nopții, cu o oarecare oboseală acumulată dar împliniți de o amintire frumoasă.
