Muntele Potrivnic sau hardcoreala de iarna in Muntii Maramuresului

Muntele Potrivnic sau hardcoreala de iarna in Muntii Maramuresului

Daca titlul v-a captat atentia, inseamna ca sunt sanse sa cititi pana la capat relatarea. In realitate, nu exista munte potrivnic, dusmanos. Muntele este cum este. El este, pur si simplu.
In schimb e treaba noastra sa-I intelegem si sa ne adaptam la toate manifestarile lui, cu atat mai mult atunci cand esti prins in afara zonei de confort.

Cam asa s-a intamplat in drumetia de pe Vf Farcau (1957 m) din M-tii Maramuresuluiu de duminica 26 martie, drumetie de iarna ce era anuntata cu grad dificil. Dupa o amanare de pe sambata pe duminica, cauzata de prognoze, am ramas 11 oameni hotarati din 20 inscrisi initial. Printre ei, multe fetze noi in club, ceea ce.. e de bine. Nimic nu mentine un organism viu daca o parte a lui nu se improspateaza mereu…

In seara zilei de sambata ne-am intalnit toti la pensiunea Conacul Drahneilor de langa Repedea. Gazda noastra, avertizata dinainte, ne-a asteptat la trezirea de a doua zi dis de dimineata cu ceaiul si cafeaua fierbinte, inclusiv pentru termosuri, asa ca la 6.30 eram deja plecati. In parcarea primariei din Repedea am facut jonctiunea cu Diana, venita din imprejurimi, si am pornit la drum.

Se luminase deja de ziua cand incepusem sa urcam pe Culmea Chicera, pe un marcaj banda albastra uneori discret. Tot urcand pe uscat sau noroi, ne faceam probleme daca o sa gasim zapada si de la ce altitudine. Ei bine, pe nesimtite am intrat in alta lume, pe masura ce urcam: undeva pe la 900-1000 m.a. am intrat in zapada, asa cum ii sta bine muntelui in vreme de iarna. Apoi a venit bonusul, in doze neasteptate: zapada din ce in ce mai mare, white-out si un vant taios ce crestea in intensitate pe masura ce urcam.

Nimeni nu s-a plans, nimeni nu a ramas un urma, am pastrat un ritm constant si o medie orara buna, cum s-ar spune eram in grafic. Cu toate astea, era clar ca nu va fi usor.
Incepusem sa taiem urme in zapada cu randul, baietii se roteau in fruntea coloanei ca sa-si concentreze efortul, pentru ca apoi sa vina urmatorul din spate, nu era de ales. O mentiune speciala pentru Horatiu, o inima mare ca de obicei. Orientarea pe whiteout si vant nu a fost lejera, dar ne-am descurcat bine, desi pe suprafete mici si culmi apropiate, aplicatiile pe telefon iti pot da un indiciu dar nu sunt un reper infailibil. Te orientezi dupa ce primesti in teren: mergi in paralel cu cornise, apreciezi panta de urcare sau linia de nivel, te localizezi oricand ai o fererastra oricat de mica in nori.

Pauzele erau rare si scurte caci urcusul devenea din ce in ce mai abrupt, zapada din ce in ce mai mare si vantul mai intens, obligandu-ne sa ne baricadam in hardshell-urile bine inchise. Simteam concentrarea coechipierilor, caci aveam conditii dure de inaintare si, poate, pt unii era o experienta de iarna in afara zonei de confort. La un moment dat, un joc de nori ne-a permis sa vedem pe stanga, sub culmea pe care ne aflam, Lacul Vinderelu. De fapt, era Taul Patrat, dar de asta ne-am dat seama abia mai incolo. Tineam culmea matematic asa ca, in consultare cu aplicatia, am stabilit ca suntem intr-un punct in care o puteam lua fie catre Vf Mihailecu, fie direct catre Vf Farcau… am vorbit intre noi, ne-am sfatuit si, avand in vedere ca era ora 13 si viteza de inaintare din ce in ce mai mica, am decis sa mergem direct catre Farcau. Dupa alta jumatate de ora de urcus abrupt in vant si whiteout ne-am trezit pe.. Vf Mihailecu. O surpriza placuta de fapt, caci multi dintre noi sperasem sa bifam ambele varfuri pentru care venisem.

Nici aici n-am prea stat, un real feel aspru, vantul puternic si mazarichea agresiva ne-au pus in miscare rapid, dupa un ceai cald. Coborarea catre Saua Vinderelu s-a facut cu grija, mai ales ca au fost portiuni semi-inghetate, asa ca rupeam voiniceste trepte cu bocancii de iarna, intrebuintati fara menajamente. Unii au ales sa se descatere pe anumite portiuni cu spatele, lucru foarte bun daca ne gandim ca siguranta e cea mai importanta, inclusiv confortul psihologic.
Ei, cam asta a fost perioada cand norii au inceput un joc ce ne oferea ferestre de vizibilitate, scurte dar frumoase si cu atat mai pretioase. Apoi traseul spre Farcau nu a mai ridicat nici o problema, poate doar aceea a unui urcus lung, relativ abrupt, semiinghetat si cu vant puternic. Ritmul era in continuare bun, foarte omogena echipa.

Mare parte din versant era semiinghetat de unde si un efort pe masura, de a taia “scari” in zapada. Bucurie pe varf, poza de grup, lumina in priviri in pofida oboselii si a vremii potrivnice.
Am incercat sa abordam coborarea pe directia aproximativa indicata de Locus, dar dupa nici 30 de metri am franat brusc: urma un abrupt spectaculos, dar care trebuia evitat cu orice pret. Ne-am intors aproximativ pe aceeasi directie ca la urcare, iar dupa cateva sute de metri am intuit spre dreapta umarul Obnus pe care il cautam, umar care ne va conduce in siguranta spre Valea Repedea.

Pe masura ce coboram, undeva pe la iesirea din golul alpin zapada a inceput sa se subtieze, pentru ca la intrarea pe cursului vaii Vinderel sa dispara aproape de tot. Ne aflam din nou in primavara, in vreme ce cu nici doua ore in urma ne aflam in cea mai crunta iarna.
Vremea capricioasa ne-a cadorisit cu o ploaie sanatoasa, inca inainte de a intra pe cursul vaii Repedea, ploaie care a tinut mai bine de o ora. Apoi, coborare fara istoric pe valea Repedea pana la confluenta cu asfaltul, de unde mai aveam cca 4 km pana la masini, dar am aranjat (printr-un concurs hazliu de imprejurari) sa ducem soferii sa-si ia masinile si sa vina dupa noi.

Un total de 29 km, in regim greu, de iarna adevarata pe munte, diferenta de nivel 1900 m, 11h30’ ore, o trupa omogena, oameni cu care mergi oricand cu placere pe munte, alaturi si atenti unul cu altul.

La final, majoritatea parerilor spuneau ca drumetia a fost speciala si cu un farmec aparte, poate tocmai datorita dificultatii si incercarilor date de o vreme dura si un munte capricios.

Au participat: Andor Szabados, Ramona Cabulea, Stefana Negrea, Dan Petru, Diana Toth, Timea Gergely, Horatiu Maier, Maria Blaga, Paul Pirau, Mirel Bene si Mircea Ignat.

Multumim AlpinExpe si Ortovox pentru sustinere!

Relatare: Mircea Ignat.