O ZI PE CEL MAI ÎNALT VÂRF DIN LANȚUL CARPATIC: GERLACHOVSKY

Când vine vorba de vârfuri emblematice, iubitorii de munte nu se pot abține din a zice: DA.

Așa s-a conturat această tură spontană, care a început cu dorința unui coleg de club: Horațiu Maier, de a explora munți din afara țării. Sociabil din fire, Horațiu a anunțat cu aproximativ 3 săptămâni înainte că va porni înspre munții Tatra și mai are locuri libere in mașină, pentru doritori.

A durat puțin până ne-am strâns 3 colegi hotărâți de a ne bucura de o ieșire-fulger pe 3 zile în partea slovacă a munților TatraȘ Horatiu, Timea si Ariadna. Planul inițial suna cam așa: plecare vineri, condus 8h, campat, trezirea devreme, sâmbată ziua de varf si duminica retur acasă.

Însă, odată cu apropierea datei plecării ne-am dat seama că prognoza nu ne avantaja în abordarea vârfului în condiții de siguranță în ziua aleasă, așa că am stabilit să decalăm totul cu o zi, plecând joi, după o zi de lucru, ca oamenii serioși și responsabili care ar da somnul de 8 ore cu bucurie pentru atingerea unui obiectiv.

Pentru că ruta aleasă, considerată o rută ușoară (grad I/II UIAA), cerea o anumită obișnuință cu stânca și zonele expuse, am luat cu noi echipament specific, având ocazia să testăm și coarda Edelrid Swift Pro de 8.9mm, cu care ne-am asigurat mare parte din traseu. Fiind de 60m lungime nu am avut emoții nici la rapeluri (mai mult sau mai puțin prevăzute).

Ajunși pe la ora 00.00 în Slovacia, am facut planul de atac pentru ziua urmatoare: ne trezim la 6, pornim la 7, primele 2 h - o plimbare pe traseul turistic, iar apoi ne bucurăm de ceea ce urmează: aventura de orientare si cățărare ușoară ( sau scrambling) până pe vârf.

Nerăbdător din fire, Horațiu era deja în picioare la 5:30, reușind să  ne mobilizeze chiar și pe cei mai morocănoși dimineața.Clinchetul echipamentului înșirat pentru verificare a început să ne entuziasmeze și, curând, ne-am adus aminte pentru ce venisem.

Odată plecați din camping, după un drum de 20 de minute cu mașina, am pornit pe traseu. S-a povestit, s-cântat, șiam început să câștigăm altitudine fără a ne da seama când a început să dispară vegetația din jur, făcând loc crestelor tăioase și stâncilor aproape negre, specifice regiunii, care încă mai adăposteau pete de zăpadă, din loc in loc, amintindu-ne că am procedat bine să luam colțarii cu noi.

La baza culoarului de acces ( pe Velicka proba) ne-am echipat și am pornit , asigurați, pe porțiunea mai tehnică a rutei, care începe cu o urcare pe scoabe metalice. Înaintând, terenul varia de la zone cu potecă vizibilă, la pasaje mai verticale, traversări, având din când în când asigurări. Din șaua care intersectează creasta traseul devine mai puțin clar și necesită atenție sporită și vreme bună, ridicând probleme la orientare.

Din șa nu se urmează linia crestei direct înspre varf, (aflat în dreapta direcției de urcare), deși pare atrăgător, ci se caută poteca care coboară pe fața vestică. Aceasta va continua să șerpuiască, cu urcări și coborâri printre colți de stâncă și umeri secundari crestei, care ne-au surprins prin zveltețea și diversitatea lor. Rezistăm de mai multe ori tentației de a ieși în creastă, căutând urme ale potecii, care , de regulă, cobora când iți era lumea mai dragă, lăsându-ți impresia că faci 1 pas înainte și 2 în jos.

Când crucea de pe vârf a devenit vizibilă, părea suficient de aproape încât să ne avântăm în urcarea direct pe creastă. Varianta directă, însă, ne duce pe vârful Batizovsky, de unde va trebui să descațărăm și să facem un scurt rapel pentru a urca, din nou, în creasta finală care ne conduce la varful Gerlach.

După 6 ore jumătate, ne bucurăm de panorama oferită de cel mai înalt vârf din Slovacia și Carpați.

Știm,însă, că urmează coborârea, pentru care ne refacem forțele, deoarece, în această perioadă, necesită abordarea la colțari și piolet. Asigurați în coardă, începem abrupta coborare pe ruta Batizovsky.

Nu pornim bine și auzim vuietul palelor elicopterului venit pentru un turist care tocmai ce alunecase pe porțiunea de zăpadă din fața noastră. Continuăm cu atenție. 200 de metri mai jos, vedem persoana accidentată, lângă care se afla deja un salvamontist . Turistul, polonez, avea piciorul rupt , dar era întreg. Ne gândim că a scapat ușor. Știm că se putea termina mai rău. Pare că preluarea cu elicopterul nu e posibilă, așa că va urma o intervenție lungă.

Nu avem cu ce ajuta; ne continuăm coborârea.

Zumzetul elicopterului ne va însoți înca vreo oră, în încercarea  salvatorilor de a prelua rănitul și facând drumuri repetate în vale pentru a poziționa echipajul de salvare.

Răsuflăm ușurați când ne dam jos coltarii și continuăm coborârea pe stâncă. Orele adunate pe traseu se fac resimțite și hotărâm că rapelurile sunt mai sigure pe următoarea porțiune. După 3 rapeluri, pentru care am folosit stațiile de rapel amenajate, ajungem la poteca ce ne conduce înspre lacul Batizovske.

De aici privim puțin înapoi înspre ruta parcursă înainte de a intra pe traseul marcat ce ne va conduce la mașină.

Realizăm că vremea a ținut cu noi întreaga zi, așadar alesesem bine. 

Facem bilanțul : 30 km, aproape 2000m diferență pozitivă de nivel, 16 h. A meritat din plin!