Pe două roți în circutul văii Sohodol, munții Metaliferi
În dimineaţa răcoroasă a zilei de 08.10.2022 ne-am întâlnit în Gura Sohodol, Alina C, Marius F, Emilia S, Leo S, Sanda P, Ruxandra B, Romeo K, Cătălin N, Cătălin C şi subsemnatul, Alexandru G, pentru a parcurge o tură de tip circuit în jurul Văii Sohodol.
Pornim prin aerul cețos în urcuş direct şi susţinut pe versantul geografic stâng al văii, având ca destinaţie primul cătun din seria care urma să fie străbătută, Năpăiesti. Odată cu câştigarea a puţină altitudine ajungem la un grup de case unde o tânără săteanca, foarte bucuroasă să ne vadă, felicită activităţile CAR, îşi exprimă simpatia faţă de club şi, după un dialog plăcut, ne sfătuieşte să părăsim drumul principal şi să urmăm un drum accidentat şi noroios, care ne va scoate pe piciorul principal. După aproximativ 1 km de push-bike pe un drum cu bolovani și noroi ajungem pe piciorul principal unde se deschide o frumoasă panorama spre Muntele Mare şi Valea Ariesului şi unde, de asemenea, ne bucurăm de creşterea considerabilă a temperaturii, odată cu expunerea la soare.
Continuăm pe drumul asfaltat, de culme secundară, spre marcajul de creastă principală bandă roşie, care realizează conexiunea dintre Vârfurile Cucurbăta Mare, Muntele Găină şi Muntele Vulcan. Ne oprim sub Vârful Răchita (1124 m) pentru o pauză mai lungă admirând peisajul care cuprinde Muntele Mare, Muntele Vulcan sau Vârful Strâmbu.
Călăuziți de marcajul banda roşie, după doar vreo 2-3 km, în zona cătunului Joldisesti, ne oprim din nou la o pauză de mâncat mere de dimensiuni considerabile. Continuăm tot pe culme și trecem pe lângă câteva superbe troiţe din piatră, iar după Medresti ne angajăm în ocolire pe curbă de nivel a Vârfului Chiuzu (1023) unde ne mutăm pe piciorul care ne va conduce înapoi în Gura Sohodol. Facem o ultimă oprire pe drumul înierbat admirând priveliştea care cuprinde Vârfurile Negrileasa Mogoșului, Detunata Goală, Geamănă, Corabia şi Dâmbău. În scurt timp părăsim piciorul principal şi urmăm iniţial curba de nivel, apoi intrăm în coborâre susţinută și pe alocuri tehnică, pe sub cătunele Bazesti şi Nicoreşti, spre valea Sohodolului. Ajungem la Gură Sohodol încă pe soare încheind o frumoasă tură într-o zi foarte caldă de octombrie. Ca de obicei, calde mulţumiri Alinei şi lui Marius, pentru ghidare şi compania foarte plăcută!