Primăvara în M-ții Mehedinți MERINITO
Mă gândeam la munți mai puțin înalți cu o climă mai blândă în care primăvara vine mai repede, altceva decât plimbări pe dealuri mai înalte. Mă gândeam la chei, cascade, poieni, abrupturi, creste alpine cu vârfuri panoramice, grohotișuri, flori și mai ales multă emoție, iar unul dintre locurile care le oferă pe toate astea este Valea Cernei, partea mehedințeană de data asta. Se poate spune că am găsit miracole ale naturii făurite de cadrul natural, la doar 4-5 ore de mers cu mașina din Cluj, presărate cu urme alte trecutului istoric, conace, mori de apă și stâne.
Inițial aveam ceva rețineri induse de primăvara întârziată care ulterior se demonstrează a fi tocmai sarea și piperul turei noastre, după cum veți descoperi în continuare, nu există moment prost să mergi pe munte! Am trecut printr-o varietate de peisaj incredibilă pentru fiecare dintre cele trei zile planificate, fiecare dintre ele oferind surprize și ceva diferit față de cele anterioare.
“Trupa” celor inspirați de a se înscrie în tură a fost una ideală, formată din 7 colegi de club, mai noi și mai vechi, surprinși de frumuseți fără egal descoperite la tot pasul. Am avut munte pe săturate datorită celor trei zile planificate, conform obiceiurilor din ultimii ani, în cadrul unor drumeții alese cu grijă, procurăm zile libere, dăm cu tifla la job și ne bucurăm de mai multe zile pe munte.
Ne regrupăm joia seară în parcare la Motel Dumbrava iar apoi ne montăm corturile într-o poieniță aflată în apropiere, peste Cerna. Pe la 5:30 dimineața ne dau trezirea păsările nerăbdătoare care se bucurau de sosirea primăverii, într-un cadru înverzit cu pomi înfloriți și parfumați. Era un concert de care ne era dor, mai ales că vroiam să pornim în traseu cât mai devreme.
Cumătra vulpe din poiană a fost fără noroc de data asta, nu s-a ales cu nimic din corturi, deși dădea târcoale prin tufișuri. Nu am lăsat nimic pentru dânsa plus că ne-am făcut un prieten nou de tură în prima zi, un cățel negru care intervenea prompt la orice tentativă a vulpii. Descoperim cu dezamăgire dispariția uneia dintre morile de apă situate după puntea peste Cerna, la fața locului găsind doar fundația.
Ziua de vineri am început-o cu traseul din Cheile Țăsnei, marcaj CA, unele dintre cele mai faine chei din țară, un mic paradis din apă și stâncă, asupra cărora veghea Pinul Negru de Banat, specific locului. Vegetația era înverzită iar pomii înfloriți până la o altitudine de circa 800 m. Găsim o mulțime de flori prin chei și admirăm înșiruirea de cascade, bucuria fiind mai mare când găsim Moara Dracului care se învârte din nou după ce în urmă cu doi ani am găsit-o distrusă de o avalanșă. Am aflat ulterior că este moara oamenilor nu a dracilor, de la gazda noastră din ultima noapte, Dl. Melache Dragu. Acesta ne spune povestea morii construite de bunicul său, tot Melache Dragu prin 1943, poveste care noi am aflat-o live din gura D-lui Dragu, iar cei interesați o puteți afla pe larg în interviul acordat de acesta pentru Radio Reșița:
Ieșim apoi în Poiana Țăsnei de unde ne aprovizionăm cu apă pentru perioada rămasă, întrucât nu le recomand colegilor să apelăm la puțul din Crovul Medved. Din poiana Țăsnei cotim la stânga și urmăm traseul marcat BR, traseul cel mai abordabil cu bagaje mari care ne urcă în culmea Coștegului. Le prezint colegilor încă două alternative faine nemarcate de a urca în culme, pe care le vom aborda la o tură viitoare, majoritatea colegilor de tură nefiind familiarizați cu zona. Odată ajunși în cume suntem surprinși de un vânt turbat care avea o viteză de circa 50 km/h, mult peste cei 27 km/h care îi văzusem în prognoza meteo. În culme peisajul se schimbă radical, la o altitudine de peste 1000 m încep să apară petece de zăpadă pe versanți nordici iar temperatura resimțită era în zona de 5-10 grade. Peisajul în schimb era din ce în ce mai cuceritor, începeam să zărim Vf Pierele Albe și Poiana Ploștina în timp ce simt nerăbdarea colegilor pentru întâlnirea cu crovurile superioare ale Mehedinților. După pauza de masă ajungem pe Vf Pietrele Albe de unde vedeam crovurile ca-n palmă, începând cu Ploștinioarele aflate chiar lângă noi. Crovurile reprezintă cea mai cunoscută parte din relieful Mehedinților, un fenomen carstic incredibil care ne-a fascinat din nou în a prima zi din tura noastră. Am parcurs pe rând înșiruirea de crovuri prin fundul acestora, admirand dinții de calcar din partea stângă și culmile din dreapta presărate la bază cu lapiezuri. Trecem pe rând prin Crovul Medved, Poienile Porcului, Crovul Mare, Poiana Mare iar apoi urcăm în Poiana Beletina. Aceasta din urmă te surprinde de fiecare dată, la fel ca și celelalte crovuri, cu un peisaj nepământesc, impresia trăită prin acele locuri este aceea că te afli pe altă planetă! Poiana Beletina o găsim inedită, o combinație de verdeață, zăpadă și lapiezuri care te îmbie a ramâne locului. În tot acest timp vântul nebun nu ne slăbea astfel că începem negocierile pentru locul de înoptare întrucât ne apropiam de izvorul de la care urma să ne aprovizionăm cu apă pentru cină și pentru prima parte a zilei următoare. Planul inițial era să urcăm din nou în culme, mai exact la capătul Culmii Mazdronea unde aveam să găsim Poaina Sănunilor, aproape de Vf Lui Stan, la vreo 1,5 ore de mers. Deși am fost bine echipați, îmbrăcăminte sport de calitate din lână MERINITO, polare și membrane rezistente la vânt, vântul turbat a câștigat, nu ne punem cu natura, alegem liniștea unui loc dosit într-un apendic al Poienii Beletine și renunțăm la apusul de pe Vf Lui Stan și răsăritul din culme. Ne plimbăm prin cotloanele Poienii Beletine în căutarea unor locuri ferite de vânt și în cele din urmă alegem un loc fain în care scăpăm de vântuială și ne petrecem o seară liniștită, printre brândușele crescute de sub zăpezile proaspăt topite, la 1.231 m altitudine. În această primă zi aveam să parcurgem 17,5 km cu o diferența de nivel pozitivă de 2.077 m, suficient!
Peste noapte vântul dispare iar până la sfârșitul turei nu am avut decât adieri blânde, ceea ce ne oferă opțiunea de a ne pune corturile în culme în noaptea următoare, unul dintre cele mai spectaculoase locuri de pe Valea Cernei, după cum veți descoperi în continuare.
Pornim la pas la ora 7:30 negociată cu colegii de tură în cea mai așteptată zi pentru mine, un traseu nemarcat la o parte din conacele motrișorenilor, cele cuprinse între Geanțul Țăranului și Cheile Țăsnei. Cei interesați de a afla mai multe despre aceste construcții presărate pe înălțimi pot căuta cartea lui Victor Troacă “Conacele motrișorenilor”, destul de greu de găsit.
Aici denumirea de “conac” nu are sensul larg răspândit de casa boierescă pe moșie la țară ci se referă la o gospodărie tradițională (temporară sau permanentă) folosită de locuitorii satelor de munte prin alternanță cu locuința din sat, construite cu trudă. În cartea amintită, la fel cum am văzut și în realitate, se relatează faptul că conacul este o construcție din bârne de lemn așezate pe un rând de bolovani sau pe un zid de protecție, a cărei destinație este aceea de a fi locuită și utilizată deopotrivă pentru depozitarea hranei și a produselor obținute în cadrul gospodăriei, dar și ca adăpost pentru animale, un șopru sub strașina construcției care înconjoară casa. În fața conacului e o tindă acoperită. Aceste conace reprezintă un tezaur etnografic de mare valoare care ar trebui protejat cu orice pret !
Primele raze ale soarelui ne mângâie încă din Poiana Beletina apoi pe Culmea Mazdronea, cu adieri blânde ale vântului. Din Culmea Mazdronea se deschid panorame superbe asupra împrejurimilor, zărim M-ții Godeanu, Retezat, Oslea, Geanțurile și Piatra Cloșani. Ajungem apoi în locul în care am fi trebuit să ne facem tabăra de noapte apoi facem un scurt popas sub Vf Lui Stan unde luăm o decizie importantă în economia turei. În planul inițial aveam planificată o coborâre nemarcată de pe Muntele Lui Stan pe muchia ascuțită spre Geanțul Țăranului, geanț pe care aveam de gând să îl escaladăm fără bagaj. Deși aveam echipament tehnic pentru o eventuală asigurare a participanților și cunoștințe proaspete însușite la atelierul de asigurare în drumeții, alegem să renunțăm totuși la acea porțiune datorită unui strat consistent de zăpadă prezent pe versantul nordic al Muntelui lui Stan care implică o coborâre printr-un horn care ocolea câteva zone de rapel și unde ar fi fost posibil să avem nevoie de colțari.
Traseul pregătit cu atenție presupunea vizitarea conacelor, parcurgerea prin zone nemarcate a întregului lanț de geanțuri, poieni, văi și crovuri inferioare, presărate cu conace, între Geanțul Țăranului și Cheile Țăsnei, pe sub peretele de calcar mehedințean care adăpostea deasupra crovurile superioare, pe toată fața văii Cernei.
Scurtăm puțin traseul iar după o pauză de masă pe Vf Lui Stan continuăm pe traseul TR și coborâm printr-un superb canion, deasupra poienilor Ursica și Diconi pe care le admirăm de sus împreună cu cele câteva conace pe care le găzduiesc. De aici urmăm traseul propus inițial și începem să mergem din conac în conac prin crovuri inferioare și poieni, pe cărări umblate de localnici, bine conturate.
Am revenit în zone verzi și ne plimbăm printre pomi înfloriți mai timpurii, corcoduși, cireși, pruni, caiși și chiar câțiva meri. Conacele, parfumul și vremea bună ne-au copleșit, prima realimentare cu apă am facut-o la izvorul din poteca de sub Foeroaga Tâmnei (foeroagă este denumirea unei văi prin aceste locuri) iar pe lângă acesta mai aveam încă două la care ma așteptam să găsim apă până la sfârșitul zilei. La fața locului am găsit și aflat de mai multe surse de apă de la localnici.
În această porțiune am găsit conace locuite, din care unul permanent. Câteva din păcate erau părăsite, iar o parte dintre ele distruse sau degradate. Am îndrăznit să intrăm în câteva după cum veți descoperi în galeria foto. Pentru a nu lungi prea mult povestea voi aminti doar două dintre cele locuite. Un moment emoționant a fost întâlnirea din Crovul lui Vintilache cu familia Stoian, locuiau permanent în acel loc, iar fetița lor Margareta ne-a rămas în minte, povestind de ea și acum. Am fost primiți cu multă caldură de oameni simplii care trăiau izolați pe munte, ne-au invitat la masă, ne-au oferit o pălincă de-a locului și ne-au invitat să înoptăm în acel loc minunat. Din păcate programul turei nu ne-a permis să campam în Crovul Lui Vintilache, însă le promitem că la o tură ulterioară le vom face o vizită și vom ne vom face tabăra acolo, când sperăm să o revedem pe Margareata, va începe din toamnă să meargă la școală. Continuăm traseul prin poieni și crovuri și eram surpins să găsim acele poteci umblate și clar conturate, iar planul era să campăm cât mai aproape de Cheile Țăsnei, unde ne așteptau mașinile în parcarea de la Motel Dumbrava.
povestea în imagini, cronologic:
Aveam două opțiuni de campare deasupra Geanțului Cernei sub peretele de calcar, o livadă dosită de vânt pe sub pomi în floare și o culme în grădina D-lui Melache Dragu. Vremea bună însorită, fără nici o adiere de vânt ne permit să alegem fără ezitare culmea, un loc de excepție care oferă vederi panoramice asupra văii Cernei de o parte și alta, de la Herculane până în pasul Jiu-Cerna! Din spusele lui Melache Dragu, vântul este năpransnic în acel loc, rareori fiind posibilă camparea acolo. Spre norocul nostru prindem corcodușii înfloriți astfel că ne montăm corturile sub ei fără ezitare pentru a savura permanent parfumul intens emanat. Conacul familiei Dragu era pe departe cel mai îngrijit loc întâlnit în drumeția noastră, o gospodarie din basm care ne-a impresionat. În această a doua zi aveam să parcurgem 15,5 km cu o diferență de nivel pozitivă de 870 m.
Ne despărțim cu greu de acel loc a doua zi, când surprind o turmă de mistreți nu departe de corturi. Aveam de ales să îi pozez de aproape sau să îi chem și pe colegi să îi vadă, astfel că pe când am revenit cu toții se depărtaseră încât nu am mai reușit poza wildlife în detaliu. La plecare salutăm pe Dl Melache Dragu care ne dă indicații cum găsim poteca făcută de bunicul lui, poteca care ne va duce direct la intrare în Cheile Țăsnei pe care o urmăm și încă o potecă făcută cu tatal lui Dragu Nicolae, care urca direct abruptul mehedințean de calcar până undeva aproape de Poiana Ploștina, pe care îmi propune să o parcurgem împreună la o tură viitoare. Mai există câteva astfel de “lifturi” nemarcate pe harți spre crovurile superioare care vor face obiectul unor ture viitoare.
Ajungem la mașini, acestea fiind la doar 1,5 km de locul de înoptare de la fam. Dragu, apoi ne transferăm în Baile Herculane unde avem un fain circuit care îl vom parcurge în circa 7 ore pentru a ajunge la o oră decentă acasă. Pornim pe traseul aerian BG spre Crucea Albă, apoi ne abatem dus întors prin Cheile Jelărăului până la izvorul Jelărău, fără a mai urca pe Vf. Șușcu așa cum intenționam. În Cheile Jelărău găsim un mistreț mort în potecă într-o zona îngustă, pe care îl bănuiam inițial că ar fi căzut de pe stânci în aceste chei destul de sălbatice. Continuăm apoi cu fascinanta creastă numită “Cărarea pisicii” care se încheie pe Vf Domogledul Mic. Trecem apoi pe Domogledul Mare de unde zărim clar Dunărea pentru o porțiune destul de lungă apoi coborâm printr-o pădure de pini până la intrarea în Cheile Feregari, un loc îndrăgit de cățărători. Traversăm ușurel cheile, admirând și comentând cu Tibi fiecare traseu de cățărat din potecă. Ajungem în scurt timp la mașini iar apoi ne ducem la un magazin din Herculane unde ne aștepta un premiu de înghețată, ne fuse destul de cald. În a treia zi am parcurs 11,3 km cu o diferență de nivel pozitivă de 1,103 m.
În cele trei zile am parcurs un total de 45,3 km cu diferență totală de nivel pozitivă de 4.050 m.
În drum spre casă iau legătura cu autoritătile responsabile pentru ridicarea mistrețului mort din poteca din Cheile Jelărăului, pe care, după mai multe convorbiri telefonice și indicații de localizare, deduc că îl suspectau de moarte de pesta porcină întrucât au mai fost găsiți trei prin județ.
Îmbrăcămintea MERINITO, îndrăgită în rândul membrilor CAR, îmbrăcaminte sport din lână merinos fabricată în Romania, s-a comportat excelent. Mulțumim pentru suportul și beneficiile oferite membrilor CAR. Mulțumesc Ioana, Alexandra, Cipri pentru ședința foto precum și la Ralu, Cătălina și Tibi pentru compania plăcută. Dacă ai citit până aici îți mulțumesc și ție.
Oricât aș încerca să vă povestesc despre multe locuri faine din tură, gândul mă duce tot la conace și pomi în floare, la Margareta și la faptul de a încerca o acțiune de salvare a unor conace pe cale de dispariție, un tezaur etnografic de mare valoare care ar trebui protejat cu orice pret !
Scurtarea traseului de la conace cu circa 2 km este un motiv pentru a relua această faină tură, vom adăuga încă un sector nemarcat, presărat cu conace, cuprins între Geanțul Țăranului și Piatra Cloșani, în zile de primăvară când vom găsi pomii în floare.
Ovidiu Motioc