Prin zapezile din Calimani si Bargaului

Prin zăpezile din Călimani si Bârgăului

Text: Mirela Miron

În cele două zile, am descoperit Poarta Călimanilor, urcând pe Piatra lui Orban (1468 m) și pe înălțimile Bârgăului, adică pe Vârful Miroslava (1605 m), prin zăpezi nesperat de mari.

  Sâmbătă, în jurul orei 8 am pornit, printr-o ninsoare măruntă și blândă, pe TG de pe frumoasa Vale Repedea (rezervație naturală), spre Piatra lui Orban. Traseul nostru a pornit de la o barieră vopsită-n verde și alb, pe drumul forestier ce urcă pe lângă Valea pârâului Repedea, pe care am găsit-o caldă, împodobită cu minunate formațiuni de gheață pe bolovanii și rugii de mur, care-i îmbracă malurile. Până în zona "Tănohuri" am urcat pe urme de utilaje forestiere și pe zăpada înghețată. Din loc in loc, câte o grotă mică ne îmbucura cu micile ei întunecimi (acum îmi pare rău că n-am numărat grotele ... așa, ca puncte de reper sau pentru amuzament). Drumul de pe vale trece dintr-o parte în alta. Valea se îngustează tot mai tare, abrupturile formând adevărate chei. La un moment dat, când Repedea a trecut în dreapta noastră, am ajuns la  "Stâncile înlăcrimate" (denumirea îmi aparține), un izvor permanent ce se desface într-un evantai peste stâncile îmbrăcate în mușchi. Acum zăpada era fărâmițată peste "evantai"; probabil de animăluțele ce vin la adăpat. De altfel zăpada abundă de urme și încercăm să identificam ”proprietarii” acestora.

  De-aici, drumul urcă mai abrupt, dar și ninsoarea se întețește. Zăpada e tot mai mare. La ”Tănohuri", în locul unde drumul forestier se termină și unde apare o bifurcație spre Piatra lui Orban și Poiana Calului (poiana cu multe afine) ne hotărâm să încălțăm rachetele de zăpadă. Tura, de fapt tura așa s-a voit denumită ca ”tură de inițiere în utilizarea rachetelor de zăpadă”. Temperaturile mari din ultimele zile a redus considerabil stratul de zăpadă, dar a format și acea crustă înghețată de la suprafață, care ne-a permis să mergem foarte bine și fără rachete. Ajunși aici urmele s-au terminat, iar noi am continuat drumul pe poteca cu zăpadă neatinsă. O minunăție! Cu câtă delicatețe și câtă sensibilitate erau așternute pe cele mai mici rămurele de vegetație formațiunile de zăpadă ... Capătul potecii te duce la picioarele Crucii care, în zile cu priveliști, îți arată frumusețea Colibiței și-a vieții din Poarta Călimanilor. Nouă ne-a arătat aburul cerului și greul lumii celei aproape de noi - oricât alungam gândul, el tot revenea: "oare ce va fi cu noi. Cum o duc cei din Ucraina?"

  O geană de lumină ne-a deschis orizontul, și-am văzut puțin, puțin din Lacul de acumulare. Și-atât. S-a închis la loc. Ne-am fotografiat, am băut o gură de ceai și-am început coborârea pe PR spre drumul forestier care ne conduce către baraj. PR ne-a adus numai bucurie. Poteca pe sub Piatră este mi-nu-na-tă! Pierzi repede altitudine și te cufunzi în zăpezi de nemăsurat. La poalele ei, s-a deschis lumea, s-a deschis și cerul, s-a făcut lumină. Am văzut lumea de jos, de la poale de munți, căsuțe și gospodării răsfirate, dar nu foarte îndepărtate. Am văzut chiar și puțin din creasta înaltă a Călimanilor. Am oftat adânc, ne-am minunat, și-am pornit spre baraj. Pe lac se pescuia la copcă. Aproape de baraj este un loc (am aflat ca acolo se vărsa apa văii Repedea captată si condusă pe sub munte spre lac), unde lacul nu era înghețat și mă-ntrebam: oare pădurea se uită-n lac? sau lacul se uită-n ochii pădurii? Erau reflexe de verde smarald, încadrate de albul gheții acoperită de zăpadă. Oare de unde atâta verde? De la apă? De la pădure? Am început drumeția de la o barieră verde cu alb și-am încheiat-o lângă un baraj ce stăvilea și verde, și alb. Coborâm drumul de pe baraj și prietenul nostru, un cățeluș care ne însoțește de ceva timp, ne atrage atenția. Undeva, sus, în pădurea rărită, printre tufișuri, confundându-se perfect cu peisajul, zărim două ciute care ne privesc curioase. Deranjate de insistențele ”prietenului” nostru patruped o iau la picior prin tufăriș pierzându-se rapid din privirile noastre.

  Uneori ți-e dor de soare!
Sâmbătă am avut în rucsaci puțin din "greul lumii". Fiecare am dus după puteri.
Duminică se anunța o zi cu soare, iar drumeția propusă era pe al 2-lea vârf ca altitudine, după Heniu Mare (1611 m), din Munții Bârgăului, și-am ales să rămânem. Ne-am cazat sus, în Pasul Tihuța. Am avut cazare cu priveliști până-n Rodnei și peste Suhard, cu cer senin, dar cu amar în inimă. În camerele vecine erau cazate mame ucrainence cu copiii lor. Asta-i viața! Toate-s cu un rost pe lume. Nimic nu e întâmplător, totul e proniator. Viața merge înainte.

 

  Așadar, de dimineață, am început urcarea din satul Tureac spre Vârful Miroslava (al 2-lea vârf ca altitudine din Munții Bârgăului). Am mers cu mașinile aproximativ 3 km, pe un drum de țară, iar de-acolo, prin soooare și zăpadă, am pornit spre Miro"slava" zilei de duminică, care strălucea-n lumina dimineții. 
 

  O mare parte din traseu l-am făcut pe rachete. Am urcat printre razele dimineții. Câtă liniștire... răchițile, încă cu trunchiurile-n zăpadă, și-au scot mâțișorii la lumină. Dacă sâmbătă am avut zăpadă ... astăzi, duminică, am avut și mai multă! Spre vârf, brazii erau adevărate "stalagmite" de suprafață. Urcarea spre vârf trece prin Poiana Făgețelului, precedată de pâlcuri mari de ”făgeței”, o adevărată pepinieră naturală. Nu e o urcare ușoară ... cu cât urcam, aerul era mai rece, vântul se întețea, panta se înclina, dar sufletul se încălzea. A fost drumeția perfectă! Cel puțin eu am perceput-o ca pe-o cataplasmă reparatorie de gând și dătătoare de speranță; și cred că nu se putea altfel; cu fiecare "urcare" mai descoperi ceva din tine. "Eul" acesta, care-i un receptacol al lumii, sus pe munte se smerește și se micește, devenind un receptacol al Lumii Adevărate. 

  Sunt tare frumoase drumețiile în acest Club Alpin Român din Cluj! 

Raport de tură:

D.p.d.v.tehnic, Drumeția în Călimani si Bârgăului, a fost organizată impecabil de Călin Musteata. 

În cele două zile s-au înregistrat următoarele date:

sâmbătă:                                    

• max elevation 1468 m
• mimin elevation 628 m
• distanța totală 20, 48 km
• timp însumat 8 h

duminică:                                  

• max elevation 1605 m
• mimin elevation 322 m
• distanța totală 10, 16 km
• timp însumat 6 h

  Mulțumim, Călin, pentru coordonare! Este o plăcere să mergi pe munte cu oameni care cunosc împrejurimile, cu care te poți sfătui, de la care ai ce învăța! Sperăm să mai organizezi drumeții!

 

Post scriptum.

   La ture au participat 4 membrii CAR si doi non CAR, în fiecare dintre cele două zile. Fotografiile au fost realizate de către toți participanții, fără ca vreunul dintre drumeți sa ceară ”drepturi de autor”. Detaliile tehnice au fost introduse în text de către organizatorul turei.