Scarita-Belioara cu Darwin
Scarita-Belioara a fost destinația drumeției de anul acesta, organizată pentru angajații de la Darwin. Împreună cu cei 25 de angajați și 5 voluntari din club: Alin, Vladimir, Simona, Coni și Horatiu, am început clasicul circuit în Scarita-Belioara în jurul orei 09:50.
Am mers într-un ritm stabil și confortabil, bucurându-ne de conversații, glume și un vibe foarte pozitiv.
Pe parcursul traseului, am observat marcajul „M” finalizat recent de colegii noștri, iar Alin a explicat semnificația acestuia, invitându-i pe toți să ni se alăture atât în activitățile de voluntariat, cât și ca membri ai clubului.
După câteva ore, am ajuns pe platou și ne-am bucurat de o scurtă pauză de masă. Apoi a urmat cea mai faină parte: coborârea.
Odată ajunși înapoi la mașini, am lăsat rucsacurile jos și ne-am îndreptat spre punctul gastronomic, unde am savurat o masă copioasă și am continuat conversațiile plăcute.
Ne bucurăm întotdeauna să avem parte de drumeții cu prietenii de la Darwin, care vin mereu cu energie pozitivă pentru o tură reușită!