Schi de tura - muntii Altai, Kazahstan
Participanți: Adrian S., Alina C., Cristina B., Daniel C., Fabian K., Marius F. și Mihnea P.
Călătoria noastră a început pe 12 decembrie la ora 1:00 a dimineții. Cu mult entuziasm dar și ușor buimaci din pricina orei ne-am urcat în mașini și am pornit spre Budapesta, unde ne-am îmbarcat în primul zbor din cele 3 necesare către Oskemen, Kazahstan. La sosire, pe lângă zăpada din belșug, am fost întâmpinați de un grup de femei îmbrăcate în port tradițional, cântând, probabil, un cântec de bun-venit. Drumul din această zi nu era gata încă fiindcă am mai avut de parcurs aproape două ore până la prima noastră cazare, Ridder Chalet, din Ulba. Ninsoarea a continuat și pe parcusul ultimei etape din acest drum lung spre munții Altai, iar cele două mașini care ne-au preluat au înaintat pe drumul înghețat, unde doar o fâșie îngustă de asfalt gri se contura în marea de alb.
Prima cazare ne-a așteptat cu un confort neașteptat: un apartament cald, spațios, o saună și un bucătar care ne-a răsfățat cu mâncare excelentă. Cum în programul gândit de Mihnea erau plănuite și două zile de catski, în prima seară a apărut inevitabila întrebare: cine dorește să meargă mâine? patru locuri fiind disponibile. După ce am auzit povești despre haosul care poate însoți astfel de ture, dar și fiindcă mai pentru toți urma să fie prima zi pe schiuri din acest sezon nu ne-am înghesuit. În cele din urmă doar doi dintre noi au optat pentru această variantă.
Cu toate că în apropierea cazării zăpada nu era foarte abundentă ne-am putut pornit direct pe schiuri, numai bine să ne încălzim mușchii necesari schiului de tură. Treptat am câștigat altitudine și încet, dar sigur ne-am apropiat de adevărata recompensă: zăpadă afânată, din belșug, un powder frumos care ne-a făcut să uităm rapid de porțiunile mai sărace de jos. Temperatura a fost neașteptat de blândă în prima zi: în jur de zero grade, astfel că am putut face tranziția spre anotimpul în care doar ce am aterizat. Pe traseu am întâlnit coliba de vară a unui apicultor iar pe măsură ce am urcat, copacii s-au rărit, lăsând loc formațiunilor stâncoase, zările au devenit tot mai generoase.. În această perioadă, în partea alpină dar și pe culmi mai golașe, vânturile puternice își lasă amprenta în fiecare zi, astfel că sunt de preferat zonele împădurite. Acestea adăpostesc zade cu siluete fotogenice, molizi adaptați și ei vânturilor cărora le țin piept, iar în partea de jos peisajul este întregit de mesteceni care sunt majoritari.
Prima zi am reușit să facem două coborâri lungi, în două zone diferite, iar cum aici pe la ora 15 deja soarele se pregătește să apună am revenit la cabană pe întuneric. Totuși ziua nu e nici pe departe să fie gata căci am continuat cu cina și sesiune de saună.
A doua zi puțin după ora 8 dimineața am pornit cu emoție și entuziasm spre East Pol, un complex de căsuțe, de unde ne-am urcat în ratrac pentru catski. Alături de noi se aflau două cupluri tinere din Rusia: trei snowboarderi și o schioare care era o persoană deschisă și curioasă, cu care am povestit despre călătorii, ascensiunea ei pe Elbrus și pasiunea pentru cățărat. Am fost însoțiți de doi ghizi locali, unul dintre ei extrem de expresiv; chiar dacă discuta în rusă cu colegii noștri, gesturile și mimica spunând aproape totul. Pe parcursul zilei zăpadă a devenit tot mai bună, mai pufoasă, a nins câteva ore bune iar temperatura a început să scadă, peisajul transformându-se într-un adevărat tablou de iarnă. După șase coborâri, ne-am întors la cazare obosiți, dar cu zâmbetul pe buze. Am luat ultima masă acolo, apoi ne-am mutat în Ridder, la Hotel Altay, singurul din oraș, o clădire cu aer clar de altă epocă.
Seara am ieșit la o plimbare prin oraș, în drum spre restaurantul Steak House, unul dintre puținele localuri din Ridder. Blocurile vechi erau încărcate de zăpadă, iar de sub streșini atârnau țurțuri imenși, care te făceau atent la fiecare pas. Trotuarele erau înzăpezite, străzile înghețate, iar anvelopele cu ținte păreau absolut necesare.
În a treia zi ne-am îndreptat spre pârtia de schi din zonă. Am chemat două taxiuri, ne-am înghesuit cu tot cu schiuri și am sperat să ajungem cât mai aproape de punctul dorit. Unii au fost mai norocoși, ceilalți au mai urcat puțin pe jos. La baza pârtiei am întâlnit un localnic foarte prietenos, probabil proprietarul instalației, care știa de România din perioada comunistă. Am început urcarea pe pârtie, apoi ne-am strecurat printre copaci, în căutarea versanților cu zăpadă perfectă. Acum erau în jur de –15 grade și bătea un vânt rece. Mai sus, ni s-a deschis o priveliște impresionantă: munții care se întindeau spre nordul orașului, o mare de creste până la granița cu Rusia. Ne-am bucurat de zăpada faină iar după amiaza am revenit în oraș .
Antrenați binișor deja, în cea de-a patra zi am revenit tot același areal și am luat-o de la căpat, în sensul că am muncit pentru fiecare viraj. Urmele din ziua anterioară au fost acoperite de stratul nou depus, însă asta nu ne-a împiedicat să petrecem o nouă zi în mișcare, în atmosferă autentică de iarnă kazahă.
În timp ce noi eram pe munte, Cristina și Adi au luat o zi de pauză, profitând de o plimbare prin oraș.
Spre seară am făcut tranziția spre Seryy Lug un complex de căsuțe amenajate doar cu strictul necesar, astfel încât să simți sălbăticia locului, locația fiind la doar 30 de kilometri distanță de Rusia.
Transportul a fost o experiență în sine: o dubă UAZ, cu un covor întins în spate și două bănci de lemn pe care ne-am așezat, cu schiurile și bagajele la picioare. A urmat o cursă memorabilă. Căsuțele erau din lemn, izolate cu lână și paie, încălzite cu sobe individuale în care ardeam lemn de mesteacăn. Aveam paturi supraetajate, o masă mică, o sobă pe gaz și o chiuvetă cu un rezervor de apă pe care trebuia să-l alimentăm singuri. Toaleta era afară, iar la –20 de grade te gândești serios înainte să ieși.
În ziua următoare am pornit spre crestele care se ridicau în spatele complexului amintit anterior, nu pentru a le cuceri, ci pentru a le explora mai de aproape. Vântul continua să bată puternic, iar zăpada era spulberată de pe vârfuri, astfel că cea mai sigură alegere a fost să rămânem printre copaci. După încă o zi pe schiuri am revenit la cazare, unde după a urmat o tură de saună. Aceasta era amenajată într-o căsuță separată, iar drumul până acolo, mai mult sau mai puțin în costum de baie, la –24 de grade, cerea puțin curaj. Duș nu exista, așa că ritualul era simplu: saună fierbinte, ieșire afară și spălat cu apă din râu, adusă în găleți, apoi fugă rapidă în cameră și haine curate. Surprinzător, funcționa foarte bine și te lăsa cu o senzație plăcută de prospețime.
Șederea noastră aici a continuat cu încă două zile de schi în aceeași zonă, dar pe văi diferite. În a șaptea zi, după întoarcerea din tură, am revenit in Ridder, din nou la hotelul Altay, unde până la pornirea efectivă spre casă am avut timp suficient să luăm orașul la pas, printre nămeții de zăpadă.
Decoralea din Almaty, sincronizată cu răsăritul soarelui peste întinderea vastă a lanțului muntos Thian Shan a fost mai mult decât un rămas bun de la experiența autentică trăită în imensitatea Kazahstanului.
A fost un concediu reușit, cu multă zăpadă, schi frumos și oameni deosebiți. Mulțumesc tuturor și mulțumim, Mihnea, pentru organizare.
Text: Cristina și Alina
Videoul realizat de colegul nostru Daniel poate fi văzut aici.
