Toamna la conace și crovurile Mehedinților

O întâlnire onorată, am revăzut conace, geanțuri și crovurile Mehedinților în peisaj colorat de toamnă. Abrupturile Mehedințene ale Văii Cernei oferă o varietate de peisaje mai rar întâlnite, de la culmi domoale colorate până la pereți de stâncă calcaroși și prăpăstioși, un contrast al formelor de relief, țancuri și muchii tăioase numite “geanțuri”, carstul reprezentat de unicele doline numite “crovuri”, seamănă cu „pâlnii” cu fundul plat datorită sedimentării și „înfundării” cu calcar, delimitate și înconjurate de pereți de calcar, chei înguste cu pereți verticali și nu în ultimul rând conacele motrișorenilor.

După cum o spune titlul drumeției, tematica turei a constat în explorarea muntelui în căutarea conacelor dosite la înălțimi, ascunse privirilor, în afara circuitului turistic oficial precum și clasicele crovuri ale Mehedinților, cu corturile.  

Aici denumirea de “conac” nu are sensul larg răspândit de casă boierescă pe moșie la țară ci se referă la o gospodărie tradițională (temporară sau permanentă) folosită de locuitorii satelor de munte prin alternanță cu locuința din sat, construite cu trudă manual, din materiale găsite pe munte, lemn, piatră și pământ. Conacul este o construcție din bârne de lemn așezate pe un rând de bolovani sau pe un zid de protecție, a cărei destinație este aceea de a fi locuită și utilizată deopotrivă pentru depozitarea hranei și a produselor obținute în cadrul gospodăriei, dar și ca adăpost pentru animale, un șopru sub streșina construcției care înconjoară casa in cele mai multe cazuri. În fața conacului e o tindă acoperită care oferă de obicei vederi panoramice asupra împrejurimilor. Zona de locuit are două încăperi, una mai mică în care se face focul deschis, cum se procedează în stâne iar a doua închisă, curată, zona de dormit, în care se află soba cu alimentare din prima încapere și patul.  

Zilele de toamnă colorate sunt scurte așa că am dedicat trei zile pentru această întâlnire. Ne-am adunat un grup de 11 membri ai CAR Cluj și o simpatizantă din Craiova. Locul de întâlnire a fost într-o poieniță pe Valea Cernei aproape de Puntea lui Stoian, locul în care începea și se încheia tura noastră în circuit. Am ajuns de joi pentru a putea pleca la prima oră așa că vineri începem ascensiunea cu corturile de la Puntea lui Stoian.

Prima zi, vineri, era cea mai “aventuroasă” din cele trei planificate, incursiune prin zone nemarcate pe sub abruptul Mehedințean printr-o înșiruire de poieni ascunse prin pădurile de foioase de la baza pereților verticali, apoi în partea finală geanțurile și ascensiunea pe o creastă antrenantă care cere efort, atenție și concentrare în pasajele expuse. Prima destinație a fost Poaiana Medved, după o ascensiune solicitantă, acolo aveam să găsim primele două conace. De acolo continuăm spre NE, aveam să ne continuăm urcușul până la o altitudine de peste 700 m unde mai găsim câteva conace. Urmează apoi doua crovuri largi, crovul Dealul Poienii în care găsim două conace apoi crovul Vintilani, locuit permanent de o familie cu un copil. Continuăm apoi prin poienile de sub Cheile Tâmnei după care urmează un nou urcuș mai susținut urmat de coborârea în Poiana Diconi, unde facem un popas la stâna din crov. Aici întâlneam ultima sursă certă de apă așa că ne alimentăm cu apă pentru seară, urma să dormim în creastă pe culmea Mazdronea, apa fiind puțină în zonele de carst cu creste calcaroase. După Diconi urmează Poaina Ursica în care admiram frumosul pinten de calcar apoi prindem curba de nivel prin pădurea de fag fain colorată până în zona Geanțului Țăranului iar apoi Geanțul Bobotului. Ne apropiem de ele, nu le vizităm sau escaladăm întrucât aveam alte planuri. De la Bobot continuăm iar în circa 30 de minute ajungem la baza superbei creste care urcă direct spre Vârful lui Stan. Parcurgem acea creastă, iar odata cu ascensiunea se deschideau vederi din ce în ce mai ample. Prima parte a crestei se parcurge matematic iar a doua parte necesită multă atenție, își fac apariția câteva pasaje expuse, acolo se ocolesc câteva porțiuni verticale pe o parte sau alta a crestei.

Ajungem pe Culmea Mazdronea aproape de Vf lui Stan iar de acolo mai mergem circa 10-15 minute până în Poaina Sănunilor, un loc legendar în care îmi doream demult să punem corturile!

Ziua următoare, sâmbătă, aveam planificat în debut pozat de răsărit cu panoramă din Culmea Mazdronea. Nu a fost o tură cu noroc din punct de vedere al cadrelor foto, deși eram în locul ideal am prins o dimineață încărcată cu nori, fără culoare, așa că ne-am bucurat doar ochii și sufletele, cadrele foto colorate pe Vf lui Stan și Culmea Mazdronea mai au de așteptat o noua tura pe acolo. În general am fost puțin antilumină în tura asta iar cadrele foto rezultate sunt mult sub potențialul peisajelor. Urmează apoi o parcurgere clasică, pe marcaje, a crovurilor superioare ale Mehedinților. Alimentam cu apă în Poaina Beletina apoi luam la rând crovurile dinspre NE spre SV. Găsim un peisaj ireal de frumos, înșiruirea de doline în care predomină geanțurile care le marginesc, lapiezuri și păduri de fag. Aici avem un microclimat specific, frunzele fagilor din crovuri sunt mai grăbite cu 2-3 săptămâni față de cele ale pădurilor din zonă, cum mă așteptam găsim zona crovurilor ruginie cu un aspect de noiembrie. Pentru a prinde crovurile colorate în galben-maroniu ar trebui planificată o tură mai timpurie când pădurile din zona sunt încă verzi. După ascensiunea pe Vf. Pietrele Albe coborâm pe marcaj PG în Poiana Țăsnei, loc în care aveam planificată tabăra pentru urmatoarea noapte. Știam că o vom găsi colorată la apogeu însă erupția de culoare de la asfințit ne lasă “mască”, am avut parte de un spectacol unic de lumină și culoare. Am fost inspirați cu alegea locului de cort mai dosită pentru acea noapte, au fost vânturi extreme în crestele Mehedinților în acea noapte.

Ultima zi, duminică, aveam să o închiem în nota în care am început tura, dupa ce parcurgem superbele chei ale Țăsnei continuăm explorarea poienilor suspendate în căutarea conacelor, prin zone sălbatice în afara marcajelor turistice, pe poteci cunoscute de localnici. Mergem prin poienile cocoțate pe Geanțul Cernei apoi în Poaiana Medved, eram la o aruncătura de băț de mașinile noastre care ne așteptau la Puntea lui Stoian.

Am găsit zeci de conace și grajduri tradiționale, o parte dintre ele fiind expuse în galeria foto, gândul care l-am avut mereu în această tură, la fel ca în cele anterioare, a fost la conservarea acestor conace, multe pe cale de dispariție, într-o stare avansată de degradare, un tezaur etnografic de mare valoare care ar trebui protejat cu orice preț, asemeni altor așezări din Apuseni sau alte grupe montane din munții noștri.

Zona ar putea fi introdusă destul de ușor logistic în circuitul turistic al Parcului Național Domogled-Valea Cernei. Având bunul exemplu al Parcului Natural Apuseni, cu puțină implicare se pot găsi fonduri europene sau naționale pentru a menține acest patrimoniu etnografic unic, extrem de atractiv, ar completa inedit crovurile, cheile, geanțurile și alte repere turistice prestigioase din zona. Cu toate că ne desparte o distanță considerabilă, sunt convins că se găsesc zeci de voluntari în Filiala Cluj a CAR care ar da o mână de ajutor în cadrul unei inițiative de conservare, reparare sau restaurare.

Vom vedea ce se va putea face!

Ovidiu Motioc