Tură MTB munții Trascău
Tura a fost initial programata pe 24-25 aprilie, apoi reprogramata pe 29-30 mai si concretizata pe 5-6 iunie, motive pentru care mai multi colegi care doreau sa participe nu au mai putut veni ulterior. Dar nevom intalni la editia urmatoare a turei:).
Traseul ales nu este 100% ciclabil, avand scurte portiuni de push-bike sau chiar foarte scurte portiuni de a cara bike pe umar sau brat peste bolovani sau alte obstacole (“Si atunci la ce-ti mai foloseste bike-ul?”, “Ehee, la stare…” :)). Si, mai mult, l-am ales pentru explorare, nu rulaj…
Participanti: Nandor Penzes, Tristian Botez (membri CAR), Mircea Marian, Serban Savulescu, Ionut Poienaru (simpatizanti CAR) si subsemnatul (membru CAR).
Prima zi (5 iunie)
Am plecat in tura din centrul Rametului, de langa primarie si scoala (unde am lasat masinile), pe DJ 107 l avand ca directie satul Bradesti. Actualmente, acest drum se afla in plin proces de modernizare si se vrea asfaltat pana in anul 2023.
Pana la Bradesti aveam sa efectuam cateva urcari si coborari, din punct de vedere al efortului cea mai importanta fiind urcarea de aprox. un km pe Dealul Tarcaului.
Din Bradesti o luam la stanga si incepem coborarea spre catunul Cheia, initial cateva sute de metri pe un drumeag aflat pe coasta unui deal inierbat, dupa care intram in padure.
De aici urmam o poteca tehnica, spectaculoasa, cu treceri peste pietre si radacini de copaci, cu treceri prin doua paraie care alimenteaza Valea Bradestilor, dar si prin noroaie formate de la scurgerile de pe versanti.
Apropiindu-ne de Cheia, valea incepe sa se deschida si poteca devine mai lata. Facem o traversare a Vaii Cheii peste o punte si doua-trei din piatra in piatra, trecand alternativ de pe stanga pe dreapta vaii.
Trecem pe langa cele cateva case ce alcatuiesc catunul (pe langa case si adaposturi pentru animale (grajduri) parasite si aflate in paragina, am intalnit si case traditionale reconstruite) si ajungem intr-o poiana inierbata langa care se afla o casa locuita si o troita.
Catunul Cheia, inconjurat de stanci, “o fortificatie”, si traversat de ape, imi da senzatia unui loc plin de magie. Liliacul abia daduse in floare, semn ca aici este inca primavara.
De aici lasam marcajul turistic CA ce ne-a insotit in buna parte din Bradesti si care o ia in stanga spre Cheile Rametului pe firul apei si vom urma partial marcajul TA care vine din Cheile Rametului pe Brana Caprei si duce spre Modolesti (Intregalde).
Pentru asta va trebui sa ne descaltam si sa trecem Valea Geoagiului. De aici incepem un antrenant push-bike pe o poteca ce serpuieste prin padure pana in saua ce duce spre Botani. Unii, antrenati, pastrand un ritm sustinut facem urcarea in aprox. douazeci de minute, altii, cu ceva pauze, in patruzeci de minute. Ne regrupam in saua din care incepe, pe un drumeag, coborarea spre Botani.
Din Botani continuam traseul pe un drum ce strajuieste Valea Ivascanilor pana undeva sub Dealul Geoagiului. De aici incepe o urcare iar la prima bifurcatie o vom lua la stanga. La urmatoarea bifurcatie, ajunsi in coama dealului, o vom lua din nou la stanga spre Tecsesti, lasand in dreapta satul Dealul Geoagiului.
Intram pe un drum largit, aflat si el in modernizare, care merge partial pe o curba de nivel, dupa care incepe o urcare in serpentine de cativa kilometri pana intr-o saua. Aici segmentul modernizat se incheiesi intram pe vechiul drum de piatra lat cat o masina (car) si incepem sa coboram spre Tecsesti.
Pe partea stanga a drumului vedem marcajul CG ce duce spre Cabana Ramet, dupa care trecem pe langa cele cateva case de la drum ale satului Tecsesti, apoi trecem prin Cheile Tecsestilor si continuam coborarea pana in zona satului Raicani.
La un moment dat lasam drumul principal ce coboara spre Cetea, facem jumate-stanga urmand marcajul BR ce ne va duce la Fata Pietrii.
Aici, inainte de ultima casa, este un punct de belvedere din care se vad: cele doua creste stancoase din stanga si din dreapta Cheilor Manastirii; catunul Valea Uzei iar mai sus de acesta o portiune din drumul1 Ramet – Ponor; centrul comunei Ramet si culmea care coboara de aici, prin Vladesti, spre Geomal; Dealul Florilor; o parte din Valea Geoagiului.
Din Fata Pietrii coboram pe poteca la drumul de pe Valea Geoagiului, langa Manastirea Ramet. Traversam o punte si incepem sa urcam drumul sinuos din spatele manastirii ce ne duce in centrul Rametului (la masini).
A doua zi (6 iunie)
Plecam din Poiana Aiudului urmand drumul care urca pe Valea Inzelului.
Dupa aprox. un kilometru se vede in zare Piatra Butanului. Dupa alti trei-patru km, ajungand la intersectia cu drumul care urca pe Valea Dragoiului, continuam drumul inainte printre cele cateva case vechi si mai multe cabane.
Dupa ultima cabana de pe dreapta, la cateva sute de metri, drumul intra in padure, zona in care facem doua treceri prin apa.
Iesim din padure si urmeaza un drum de pamant moale si imbibat in apa, in serpentine stanga-dreapta aflat in panta destul de mare, zona in care facem un push-bike. Dupa cele doua serpentine si luand altitudine, drumul aflat in bataia soarelui devine aproape uscat, fapt ce ne permita sa trecem la pedalat. In scurt timp ajungem intr-un punct din care admiram Coltii Plesii si, din nou, Piatra Butanului.
Mai avem putin si ne apropiem de primele case din partea de sus a satului Valea Inzelului, punct de la care pe drum a fost turnat un strat de piatra concasata pana la iesirea la DJ 107l. Parcurgem o portiune de cateva sute de metri prin sat si admiram mai multe case si grajduri traditionale motesti cu “caciuli” de paie si care se incadreaza perfect in peisaj.
Dupa ce iesim din sat continuam urcarea aprox. un kilometru si ajungem la DJ 107l Ramet – Ponor.De aici o luam spre Ramet si dupa scurt timp o luam in stanga pe un drum secundar spre catunul Valea Fagetului.
Continuam drumul spre Dealul Olteanului (1024 m), loc din care se vede o farama din drumul care urca pe V. Dragoiului, drum strajuit in stanga si in dreapta de Coltii Plesii, respectiv de Piatra Butanului.
Urmeaza Gruiu Lupului (931 m) si o superba panorama spre Depresiunea Bedeleului cu cele doua comune Coltesti si Rimetea, depresiune marginita de Masivul Bedeleu, Piatra Secuiului si Vf. Data.
De aici continuam drumul cu o coborare printr-o frumoasa padure de stejari pitici, unde pe o portiune a acestuia vedem urmele clare ale lui Mos Martin.
Iesim din padure si, cu mici suisuri si coborasuri, continuam drumul spre Dealul Cacovei si Ranchizatoare (780 m). De aici privim Cheile Aiudului (Valisoarei) (dinspre sud spre nord), Vf. Data, Saua Data, o portiune din drumul care urca pe Valea Rachisului, padurea pe care o vom strabate peste o ora pentru a ajunge in Saua Data, iar la baza lor o parte din Poiana Aiudului si cariera de piatra. Intorcandu-ne cu privirea spre crucea de lemn de pe Dealul Cacovei, in stanga ei vedem satul Livezile (Cacova) iar in dreapta, in departare, orasul Aiud si Valea Muresului.
De pe Dealul Cacovei continuam coborarea spre schitul Cacova si apoi, prin padure, spre satul Livezile, iar de aici parcurgem o portiune de trei kilometri de asfalt pe DJ 107M pana in Poiana Aiudului.
Din Poiana Aiudului, inainte de iesirea spre Valisoara, parasim DJ 107M si o luam in dreapta pe Valea Rachisului. Urcam pe firul apei traversand valea de mai multe ori. Dupa aprox. doi kilometri drumul paraseste firul apei, luand-o spre dreapta. De aici, in scurt timp drumul intra in padure. Mergand prin padure mai bine de un kilometru ajungem la ultima traversare a paraului, iar de aici cotim la stanga incepand urcarea, tot prin padure, pana la iesirea in Saua Data (670 m).
Aici admiram privelistea spre Cheile Aiudului (acum dinspre nord spre sud), spre satele Valisoara si Izvoarele, spre Vf. Data si peretele sau de stanca.
De aici coboram la DJ 107M, chiar la intrarea in Valisoara. Urmeaza o coborare bine-meritata de final de tura prin Cheile Aiudului pana in Poiana Aiudului (la masini).
Date tehnice:
Ziua 1 (5 iunie): 38 km cu 1460 m D+
Ziua 2 (6 iunie): 41 km cu 1050 m D+
Cei 79 km parcursi in saua MTB in cele doua zile au fost un Zbor (bucurie) “deasupra” unui Trascau scaldat de Soare si colorat de verdele crud al codrului, sub albastrul infinit al cerului si ai lui nori fotogenici.
Multumesc colegilor de echipa pentru companie!Sa ne vedem cu bine si cu voiosie la editia urmatoare a turei din primavara lui 2022!
Gabi