Turul lacurilor din nordul Italiei

Pregătirea turei

Ce este după muntele acesta? Mi-am pus întrebarea în 2016, când am ajuns prima dată în zonă și când mi-a venit ideea turei.
Ideea turei a început cu întrebarea firească, ce este după dealul/muntele acesta, întrebare pusă în 2016 când am ajuns prima dată în zonă. Aveam o escală de câteva zile la Bergamo, așa că am vizitat Milano apoi m-am îndreptat spre Garda, unde am închiriat o bicicletă și am făcut câteva ture de recunoaștere în zonă. Planul era să încerc turul lacului, dar bicicleta de împrumut nu m-a ajutat așa că m-am mulțumit cu a vizita doar Sirmione.

Întors acasă încep să fac planuri de a reveni în zonă și să termin ce am început, turul lacului Garda, dar de ce nu, să văd și Como și Maggiore. Planul a fost pentru 2020, dar pandemia ne-a încurcat planurile, așa că amânam pentru „după pandemie”, vara lui 2022.

La începutul primăverii acestui an, fac o strigare pe grupul de bicicliști al CAR, unde răspund vreo 10 colegi. Începem să ne organizăm, să luăm în calcul dacă să mergem cu avion și biciclete ca și bagaj sportiv, sau să le închiriem de acolo, să mergem cu mașina pentru o mai bună flexibilitate, fiecare opțiune venind cu avantaje și dezavantaje. În final rămânem 3: Silviu (urma să vină din Franța), Lușu și subsemnatul (Lucian) și decidem să mergem cu mașina și cu bicicletele noastre(le știm năravurile mai bine :)) ). Pe ultima sută de metri se alătură încă 3 colegi: Miha, Bianca și Flaviu și primim și o sponsorizare. Echipă profesionistă de ciclișți cu sponsorizare și mașină de suport :)

Chiar dacă nu s-a putut alătura în tură, colega Adela, ne-a furnizat de la o prietenă din Italia o listă cu principalele obiective din zonă, așa că pornind de la aceasta listă și completând cu alte informații de pe internet, ne facem un plan: avem 3 lacuri, fiecare lac are o circumferință de aproximativ 170 km, diferența de nivel este moderată așa că rezervăm 2 zile pentru fiecare lac, cu o zi de pauză după primele 2 lacuri (vorba lui Lușu, așa nu ne obosim, folosim alți mușchi). Unde nu avem pistă de bicicletă folosim drumurile „județene”: SP sau cele naționale: SS, care chiar dacă sunt mai aglomerate constatăm cu bucurie că șoferii respectă bicicliștii. Se pot aloca și 3 zile pentru fiecare lac, zona fiind ofertantă, plină de obiective turistice cu acces gratuit sau cu o taxă de vizitare de 6-8 euro. Pentru parcurgerea lacurilor am ales sensul acelor de ceasornic, așa aveam tot timpul lacul pe partea dreaptă și acolo unde erau piste de biciclete de obicei se desprindeau de la drum spre partea dreaptă. Pentru navigație am folosit aplicațiile de telefon Maps.me și Mapy.cz (în a doua aplicație pistele cicloturistice și traseele tematice sunt mai bine reprezentate). Lungul drum, fiind constrânși de concediu, îl facem „dintr-un foc”, și ne rotim șoferii între noi.

Lacul Garda

Primul lac de pe listă a fost Garda, cel mai mare dintre cele 3 lacuri. Începem tura din Peschiera (cetatea o vom vizita la întoarcere) și în scurt timp ajungem la Sirmione unde ne oprim să vizităm orașul vechi aflat în capătul unei peninsule: castelul Scaligero din sec. XIII, biserici medievale și punctul de belvedere, de unde se vede imensitatea lacului: 55 km lungime și 18 km lățime (dintre cele 3 lacuri este cel mai puțin adânc, „doar” 340 m). Mai avem mult de pedalat, așa că din nou la drum, cu o oprire la Desenzano, unde admirăm castelul și biserica de sec. XVI, pentru a continua spre rezervația Rocca di Manebra. Aici ne abatem de la drumul principal pe niște poteci de push bike și dăm un ocol stâncii. Din păcate nu avem timp să urcăm și la punctul de belvedere din vârful stâncii, dar ne mulțumim să admirăm lacul de pe falezele înalte de la bază. Facem o baie, cred că deja era a doua pentru prima zi (ne facem un bun obicei ca la câteva ore să facem o pauză de stat la plajă sau de făcut o baie). Ne „obișnuim” și cu vilele și grădinile din stațiunile de la malul lacului, inițial le considerăm opulente, dar în scurt timp ne dăm seama că „așa e norma” acolo. În partea de nord (dar nu doar aici) sunt serele pentru lămâi, numite limonaia: construcții terasate din piatră cu acoperiș din bârne, unde dacă e prea frig sunt puse paie sau alte materiale pentru a proteja lămâii pe perioada iernii. În zona de tuneluri, înainte de Riva del Garda, au început să construiască o pista ciclabilă la înălțime (și la propriu și la figurat). În loc de descriere mai bine căutați pe YouTube: „Ciclabile sospesa nel vuoto”.

În nord, nu mai vizităm Arco (o zonă cunoscută pentru cățărare încă din anii ’80, aici fiind organizate printre primele campionate mondiale de escaladă) ci ne îndreptăm spre sud pentru ca a doua zi să avem mai mult timp pentru transfer și poate să vizităm și Bergamo(„orașul de sus” cu cetatea monument UNESCO merită vizitat, este la fel de interesant ca și Milano dar cu mai puțini turiști, bonus grădina botanică este un excelent punct de belvedere). Seara ajungem la Malcesine, după o zi lungă de pedalat (probabil 110 -120km) și pe o vreme caniculară, așa că în cort avem nevoie doar de sacul pijama și de plasa de țânțari, chiar și așa fiind cald. A doua zi mai pedalăm aproximativ 50 km și facem o oprire mai lungă la muzeul uleiului de măsline din Cisano, de fapt un magazin care are și o mică colecție de exponate legate de producerea uleiului de măsline (intrarea este gratuită). Merită vizitat muzeul pentru a înțelege mai bine cum se producea uleiul folosind metodele tradiționale (teasc de lemn, adăugarea de apă caldă pentru a crește eficiența extracției urmată de separarea pe principiul densității) versus noile metode hidraulice și separarea centrifugală.

Como

Prognoza pentru Como era de ploaie în prima zi (s-a și adeverit) așa că decidem să înnoptăm la Bellano, ceea ce înseamnă că mergem cu bagaj ușor, fără sac și cort. Dimineața, Flaviu este șoferul de sacrificiu și ne duce până în Como. Vizităm domul din oraș (îmi aduce aminte de domul din Milano și de cel din Bergamo), impresionant atât la interior cât și la exterior și ne pornim spre nord. La Isola Comacina ajungem înot, distanța de la mal nefiind mare, așa că, de ce nu. Insula a fost un loc plin de biserici în Evul Mediu, acum majoritatea fiind o ruină, doar una fiind încă funcțională. Ploaia prognozată ne face să luăm o pauză mai lungă în apropiere de Menaggio unde la prânz avem clasica pizza, simplă fără multe ingrediente, dar bună. După ploaie, colegii de la bază ne zic că avem fereastră de vreme bună până spre seară, deci dăm pedală.

În apropiere de Dongo găsim indicatoare care povestesc cum a fost capturat aici Mussolini în ultimele zile ale lunii aprilie 1945, de data aceasta nu a mai scăpat din arest așa cum a reușit în 1943 ajutat de aliații săi germani (la câteva zile după ce a fost capturat a fost și executat).

Din apropierea Forte di Fuentes vedem crestele de la granița cu Elveția și apare iarăși întrebarea ce e dincolo de muntele acela, sau mai sus pe valea peste care am trecut; un lucru e clar, mai revenim în zonă peste câțiva ani când ni se face dor.

Dimineața, un indicator ne atrage atenția asupra muzeului Moto Guzzi. Știam că sunt italieni, bănuiam că sunt din nord, la fel ca majoritatea producătorilor auto din Italia, dar nu știam că au fabrică în satul Madolo del Lario de pe malul lacului Como. Muzeul este închis,, dar găsim o reprezentanță și ne mulțumim cu admirarea motoarelor expuse acolo. În Bellagio facem o oprire mai lungă, fiind cea mai opulentă stațiune din zonă (localnicii se mândresc că acest lac ar fi cel mai frumos dintre cele 3, așa că stațiunea nu poate fi decât „cea mai cea”), și nu putem să îi contrazicem: vile, palate, grădini botanice și un centru vechi plin de turiști. În plus, din extremitatea nordică a stațiunii se văd bine brațele lacului, forma lui fiind asemănătoare literei Y, iar Bellagio fiind la intersecția celor 3 brațe.

Ziua de pauză

Joi avem zi de pauză, așa că facem o drumeție pe Muntele Generoso (1704m) cu plecare din satul Somazzo din Elveția. Paralel cu poteca de drumeție este și un tren cu cremalieră care în schimbul a 48 CHF te duce dus-întors până în apropierea vârfului, dar noi am preferat varianta perpedes prin pădure. Ofertele de turism sunt variate: MTB, via ferrata, drumeții la stânele din zonă, peștera cu oase de urs de cavernă, abrupturi de calcar similare cu cele din Crai. Seara ne oprim să mâncăm o pizza la un mic restaurant sătesc.

Maggiore

Din cauza unei răceli Silviu este nevoit să renunțe la ultimul lac, dar promite să revină să-și dea restanța în viitorul apropiat. Rămânem doar eu cu Lușu și decidem să coborâm de la noi de pe deal până în Luino (vreo 30 km, majoritatea în coborâre). Decizia a fost foarte bună, deoarece cele 2 piste de biciclete întâlnite în cale ne-au dus prin locuri pitorești: pe lângă o fostă moară pe apă, un fost furnal transformat într-un spațiu expozițional și micul lac Ghirla.

În satul Sasso vizităm o mănăstire de sec XII și extinsă în sec XIV-XVI. În 1770 biserica a fost închisă și o parte din fresce au fost acoperite cu var, fiind descoperite recent în urma restaurării încheiate în 1986. Merită citită povestea mănăstirii pentru a înțelege mai bine de ce sunt așa de mulți vizitatori în fiecare zi, fie veniți cu vaporul sau de pe noul drum de acces ca și noi.

Mai la sud este Sasso Cavallazzo, o rocă de mari dimensiuni purtată de ultima glaciațiune și castelul familiei Borromeo di Angera, care au deținut o bună parte din moșiile de pe lac inclusiv insulele din largul stațiunii Stressa. Spre seară ajungem la Stressa, unde admirăm insulele Borromeo apoi dăm o tură în rezervația Fondotoce și facem turul lacului Mergozzo.

Dimineața devreme urcăm pe Mont Orfano, e numit așa pentru că e înconjurat de ape (văile Ossola și Strosa) și are un aspect proeminent, muntele fiind folosit pentru construcția unei fortărețe în timpul primului război mondial, parte a linie de apărare Cadorna. Scopul liniei era de a stopa o invazie a Triplei Alianțe spre zona industrială din nord, prin Elveția neutră. Un fapt interesant e că sunt poze din avion din 1921 de la misiunile de spionaj elvețiene, sunt neutri, dar tot sunt curioși ce se întâmplă dincolo de gard. Urcăm pe drumul folosit de catâri și coborâm pe drumul auto. Din vârf (aproape 600 m diferență de nivel) vedem vârful Dom, lacurile Maggiore, Mergozzo și Orta.

Fiind ușor în întârziere chiar dacă ne-am trezit devreme dimineața (pe la 5AM) dăm pedală spre Elveția, mai avem 80-90 km de pedalat plus drumul spre România. Trecem prin Verbania apoi zăbovim în Cannero Riviera, o stațiune cochetă la malul lacului. Biserica din sat a fost ridicată în 1836 după ce inundațiile au distrus biserica veche. E interesant să te gândești că un pârâu acum aproape secat în vreme de caniculă poate să distrugă un sat. Castelul Cannero, construit în 1519 de familia Borromeo este momentan în proces de restaurare, planurile find să fie transformat în centru educațional.

În partea elvețiană a lacului, la Ascona, era un festival de jazz, dar la orele amiezii când am ajuns noi, nu era încă agitație în stațiune iar mai la nord este Locarno, unde vara are loc festivalul de film. Aproape de finalul turei, pe o pistă de biciclete care ocolea un tunel era amenajată o faleză de escaladă sportivă, o cafenea cu o mică terasă și o zona de fitness urban. Turism activ la un alt nivel și o alternativă bună pentru localnici să facă mișcare (erau cel puțin 10-12 tineri la faleză). Apropo de fitness urban, atât în parcurile de lângă stațiuni cât și în pădurile de lângă sate sunt trasee de promenadă cu aparate de fitness dispuse sub forma unui circuit: vizitezi zona și faci și sport.

Planuri de viitor

Prima dată am ajuns în zonă în 2016, apoi în 2019 și acum în 2022 am făcut turul lacurilor. Un calcul matematic simplu zice că cel târziu în 2025 revin în zonă. Lușu sugera să facem o tură a lacurilor mai mici, să le conectăm pe bicicletă; Silviu are restanță lacul Maggiore, iar eu aș vrea să fac o tură în Slovenia sau dacă am timp să pedalez o lună în Balcani. Planuri sunt, zona este ofertantă, deci mai revenim.

Text de: Lucian Crișan