Un weekend de escaladă sportivă în Cheile Geogelului
Vineri după-amiază am pornit spre Cheile Geogelului, județul Alba, unde urma să petrecem un weekend dedicat escaladei. O parte dintre colegi ajunseseră încă de miercuri, profitând de posibilitatea de a lucra remote și de a se bucura mai multe zile de stâncă și de natură.
Ajunși în camping, ne-am instalat corturile, am adunat lemne pentru focul de tabără și ne-am bucurat de o seară liniștită petrecută împreună. Cina, plăcintele cu brânză și poveștile din jurul focului au creat o atmosferă caldă și plină de voie bună, alături de cei 20 de colegi și pasionați de cățărare care au participat la această ieșire.
Sâmbătă dimineață ne-am trezit în jurul orei 8, iar după micul dejun am pornit spre faleze. Pentru mulți dintre participanți, Geogel era deja o destinație cunoscută, locul unde s-a ținut anul acesta pentru al doilea an consecutiv festivalul CAR Climb Fest, reunind comunitatea pasionaților de escaladă și promovând frumusețea Cheilor Geogelului . Totuși, au fost și colegi care au descoperit pentru prima dată frumusețea locului și diversitatea traseelor.
Pe parcursul zilei ne-am împărțit între sectoarele Basecamp, Găuri și Carismatic, fiecare alegând trasee potrivite nivelului și obiectivelor personale. Printre traseele de care ne-am bucurat se numără: Doi stânjeni, Arminden, Lapte de pasăre, Zorro, Mecca, Bucată de tort, Baubau etc. Ne-au plăcut toate. Am apreciat atât varietatea și calitatea stâncii, cât și atenția acordată echipării, inclusiv soluțiile care permit o dezechipare ușoară și eficientă. Farmecul zonei este completat de caracterul sălbatic al peisajului,de liniștea locului și de senzația de apropiere de natură pe care o oferă.
Seara, după o sesiune intensă, ne-am întors în camping, unde am pregătit cina și am încheiat ziua, ca de obicei, în jurul focului de tabără, unde am împărtășit impresii și experiențe din timpul zilei.
Duminică dimineață am luat micul dejun și am strâns corturile, având în vedere că prognoza anunța ploi în a doua parte a zilei. Ne-am întors apoi la sectorul Găuri, alții la Carismatic, faleze unde unii dintre noi aveau proiecte începute. Câțiva dintre noi voiam să mai încercăm câteva trasee înainte de plecare, iar alții au ales să meargă intr-o drumeție. Deși ploaia ne-a întrerupt ziua de cățărare, am plecat cu satisfacția unui weekend reușit și cu convingerea că această zonă merită explorată în continuare, mulțumiți de experiența trăită și entuziasmați să revenim cât mai curând pentru a descoperi și celelalte faleze.
Le mulțumim tuturor celor care contribuie la amenajarea și întreținerea traseelor. Și în acest weekend am avut ocazia să vedem implicarea lor, prin munca depusă pentru dezvoltarea și îmbunătățirea falezelor, în timp ce noi ne bucuram de trasee.
Munca lor, de multe ori nevăzută, este cea care face posibil ca aceste faleze să fie accesibile și să ofere experiențe frumoase comunității de cățărători. Le mulțumim pentru implicare, pasiune și pentru efortul depus în dezvoltarea acestor locuri. Dacă doriți să sprijiniți dezvoltarea în continuare a falezelor, vă reamintim că există un fond dedicat reechipării și amenajării traseelor, la care puteți contribui.
Să ne revedem cu bine la cățărat!
Cristina Pavelean & Mirel Bene
📸 Foto: Cristina Pavelean